Observator » Ştiri sociale » A ajuns la secţie pentru că a refuzat să sufle în etilotest

A ajuns la secţie pentru că a refuzat să sufle în etilotest

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 04.03.2014, 07:20 | Modificat la 04.03.2014, 08:15

Un şofer din Tulcea a băut atât de mult că a ajuns să-şi confunde bătrâna Dacie cu un TIR. Poliţiştii s-au minunat când au văzut ce încărcătură se află pe plafonul maşinii şi l-au tras pe dreapta pe proprietar

Agenţii de la rutieră l-au tras pe dreapta pentru a-i cere socoteală pentru încărcătura mult prea mare pe care o transporta pe plafonul maşinii. Însă n-au avut cu cine să discute. Atât şoferul, cât şi prietenul din dreapta sa erau beţi.

Nu a omorât pe nimeni, dar cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă poliţiştii nu l-ar fi oprit. Când a coborât din maşină bărbatul s-a dezechilibrat şi s-a lovit la faţă.

Când a auzit de testare, şoferul a luat foc.Chiar dacă avea faţa plină cu sânge n-a vrut nici în ruptul capului să meargă la spital. Nici acolo bărbatul n-a vrut să audă de vreun test.

Articolul continuă după reclamă

Cum n-a fost chip să-l convingă, poliţiştii i-au pus din nou cătuşele şi l-au dus la secţie.