Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Admitere Academia de Poliţie 2018. Regulamentul de admitere a fost republicat. Calendarul probelor, noutăţi pentru candidaţi

Admitere Academia de Poliţie 2018. Azi au început înscrierile, încă de la primele ore ale dimineţii, porţile Academiei fiind luate cu asalt de mii de părinţi şi copii, veniţi din toată ţara. Reprezentanţii Academiei de Poliţiei se aşteaptă la o concurenţă de 10 candidaţi pe loc. 

de Redactia Observator

la 31.07.2018 , 10:34

Admitere Academia de Poliţie 2018. Azi au început înscrierile, încă de la primele ore ale dimineţii, porţile Academiei fiind luate cu asalt de mii de părinţi şi copii, veniţi din toată ţara. Reprezentanţii Academiei de Poliţiei se aşteaptă la o concurenţă de 10 candidaţi pe loc. 

În 2018, Admiterea la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” se desfăşoară în două etape, cea eliminatorie şi proba scrisă.

Admitere la Academia de Poliţie, pe facultăţi

Articolul continuă după reclamă

Facultatea de Poliţie – Specializarea „Ordine şi siguranţă publică” învăţământ cu frecvenţă și învățământ cu frecvență redusă – durata de 3 ani (180 de credite transferabile)

Pe acelaşi subiect

Facultatea de Poliție de Frontieră – specializarea ”Ordine și siguranță publică” învățământ cu frecvență – domeniul de licenţă ,,Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică” – durata de 3 ani (180 de credite transferabile)

Facultatea de Jandarmi – Specializarea ”Ordine și siguranță publică” învățământ cu frecvență – durata de 3 ani (180 de credite transferabile)

Facultatea de Științe Juridice și Administrative – Specializarea ”Drept” învățământ cu frecvență și învățământ la distanță – durata de 4 ani (240 de credite transferabile) şi Specializarea ”Administrație publică” învățământ cu frecvență – durata de 3 ani (180 de credite transferabile)

Facultatea de Pompieri – Specializarea „Instalaţii pentru construcţii – pompieri” învăţământ cu frecvenţă – durata de 4 ani (240 de credite transferabile)

Facultatea de Arhivistică – Specializarea „Arhivistică” învăţământ cu frecvenţă – durata de 3 ani (180 de credite transferabile)

Calendarul Admiterii la Poliţie 2018 – înscrieri şi probe

Admitere Academia de Poliţie 2018, modificări regulament

Recent, pe site-ul academiadepolitie.ro, a fost publicat un mesaj adresat candidaților Facultății de Arhivistică, Programului de studii universitare de licenţă „Administraţie publică” şi Programului de studii universitare de licenţă „Drept” - forma de învăţământ „la distanţă”.

Regulamentul de admitere a fost republicat, în urma constatării unor erori materiale, referitoare la calendarul desfășurării activităților. 

Mai jos, datele corecte:

Arhivistică: ”Art. 44 Candidaţii pentru Facultatea de Arhivistică se prezintă pentru înscriere în perioada 31.07- 04.08.2018, între orele 8.00-15.00, la sediul Academiei.”

PERIOADA DE CONCURS: 31.07 – 23.08.2018

Înscrierea candidaţilor şi vizita medicală: 31.07 – 04.08.2018, orele 8.00 -15.00

Testarea psihologică: 07.08.2018

Administraţie publică: ”Art. 123 Candidaţii se prezintă pentru înscriere în perioada 21.08-27.08.2018, între orele 08.00 – 15.00, Sâmbăta și Duminica, între orele 09.00-14.00, la sediul Academiei.”

”Art. 126 Comisia de Admitere pe Facultate se întruneşte în data de 28.08.2018 şi procedează la aprecierea candidaţilor pe baza notelor înregistrate în actele/documentele depuse la dosarele de concurs ale acestora.”

Forma de învăţământ „la distanţă”: ”Art. 150 Perioada de înscriere a candidaţilor este 04.09-18.09.2018, între orele 08.00-15.00, la C.I.F.R.I.D. din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

”Art. 152. Proba de concurs se va susţine în data de 21.09.2018, între orele 09.00-13.00.”

”Art. 156 Manualele şcolare şi tematica pentru disciplinele de concurs sunt identice cu cele prevăzute pentru programul de studii universitare de licenţă „Drept” – forma de învăţământ „cu frecvenţă” şi sunt cuprinse în Anexa nr. 8.” 

Consultaţi, integral, Regulament Admitere 2018 – regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii universitare de licenţă, în facultăţile Academiei de Poliţie, în anul 2018.

Admitere Academia de Poliţie 2018, noutăţi

La capitolul noutăţi, candidaţii care au obţinut în liceu premii sau menţiuni la olimpiade şcolare naţionale sau internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei nu mai trebuie să susţină probele scrise.

Potrivit regulamentului, candidaţii care în perioada studiilor liceale au obţinut distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale şi/sau naţionale, recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale (denumit în continuare M.E.N.), beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea probelor scrise de evaluare a cunoştinţelor, pe locurile finanţate de la bugetul de stat, dacă au fost declaraţi „apt” sau, după caz, „promovat”, la probele eliminatorii şi îndeplinesc celelalte condiţii legale şi criterii specifice pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale M.A.I.

O hotărâre de Guvern publicată în Monitorul Oficial arată că „Pentru motivarea profesională, agenții de poliție/maiștrii militari/subofițerii care îndeplinesc condițiile și criteriile specifice de recrutare stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne se pot înscrie la concursul de admitere în Academie, la programe de studii universitare de licență acreditate/autorizate la forma de învățământ cu frecvență redusă, pe locuri alocate prin cifrele de școlarizare distinct față de cele destinate candidaților pentru forma de învățământ cu frecvență. Selecția candidaților se realizează în conformitate cu criteriile de selecție stabilite de MAI și pe baza metodologiei prevăzute la art. 14 alin. (1)”.

De asemenea, la alineatul 2 din același articol se precizează că „numărul locurilor pentru forma de învățământ cu frecvență redusă se stabilește între 10% și numărul maxim de locuri alocat pentru forma de învățământ cu frecvență, cu încadrarea în capacitatea de școlarizare stabilită de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior”.

La articolul 3, se menţionează că, „la absolvirea Academiei, studenții care promovează examenul de licență primesc primul grad de ofițer odată cu promoția care finalizează studiile la forma de învățământ cu frecvență”.

Hotărârea de Guvern a fost inițiată de Mihai Tudose, dar din forma propusă de fostul premier a fost eliminat articolul II care specifica: „Articolul 20 din Hotărârea Guvernului nr.294/2007 privind organizarea și funcționarea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, astfel cum a fost modificat prin prezenta, se aplică începând cu anul universitar 2018-2019”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Admitere Academia de Poliţie 2018. Regulamentul de admitere a fost republicat. Calendarul probelor, noutăţi pentru candidaţi