Aerul poluat din București omoară 30 de oameni pe zi. Autorităţile întârzie să ia măsuri (Video)
Omenirea este în pragul unui colaps din cauza poluării aerului. Emisiile de dioxid de carbon sunt cele mai mari de la apariţia omului pe Pământ.
Omenirea este în pragul unui colaps din cauza poluării aerului. Emisiile de dioxid de carbon sunt cele mai mari de la apariţia omului pe Pământ. Defrişările şi noxele emise de maşini accelerează fenomenul. În Bucureşti, una dintre cele mai poluate capitale din Uniunea Europeană, autorităţile întârzie să ia măsuri, în timp ce 30 de oameni mor zilnic doar aici, din cauza bolilor respiratorii.
Trăim într-o lume tot mai poluată şi o simţim în fiecare zi. Totul începe de acolo, de jos, de la nivelul asfaltului. Emisiile de dioxid de Carbon degajate de maşini sunt principala sursă de poluare în marile oraşe.
Apoi, locuinţele. Noxele ies prin aerisirea hotelor şi a centralelor pe gaze. Şi industria dar şi construcţiile poluează aerul. Gândiţi-vă cât praf se află în locurile unde se ridică ansambluri rezidenţiale noi. Tot acest nor de particule ajunge în plămânii noştri.
Iar consecinţele sunt tragice. Poluarea aerului ucide mai mulţi oameni decât fumatul, arată statisticile. Particulele nocive pe care le respirăm depăşesc normele în multe zone ale oraşului, iar asta agravează alergiile, răcelile şi alte boli respiratorii, spun specialiştii.
Atât de gravă este situaţia, încât în mai anul trecut, Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva României din cauza poluării. În cazul unei condamnări, riscăm amenzi de până la 400 de mii de euro pe zi.
Nici aşa, autorităţile n-au luat măsuri urgente. În Capitală, se fac doar paşi timizi. În plan se află încurajarea transportului cu bicicletele sau cu mijloacele de transport în comun, restricţionarea traficului în centrul oraşului şi spălarea bulevardelor. Prea puţin, acuză organizaţiile nonguvernamentale care au dat dat în judecată primăria.
Cercetătorii americani au stabilit că emisiie de dioxid de carbon din atmosfera planetei au atins cel mai mare nivel de la apariţia omului pe Pământ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰