Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Afaceri ilegale cu maşini de lux în Capitală

93 de percheziţii au loc în Capitală şi în şapte judeţe din ţară

de Redactia Observator

la 14.10.2015 , 13:49

93 de percheziţii au loc în Capitală şi în şapte judeţe din ţară. Procurorii DIICOT şi inspectorii ANAF vizează o grupare specializată în evaziunea fiscală, care vindea maşini de lux fără a mai plăti taxele către stat.

Prejudiciul este evaluat la 4,5 milioane de euro, spun anchetatorii.

Potrivit DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2009 - 2015, pe teritoriul României, Ungariei şi Germaniei s-a constituit un grup infracţional organizat format din 11 suspecţi.

Vezi și

Procuroii spun că membrii grupării au comercializat autoturisme prin intermediul unor societăţi comerciale ?interfaţă? care derulau activităţi de comerţ evidenţiate în documentele contabile cu autoturisme de lux achiziţionate de la societăţi comerciale intermediare, acestea aprovizionându-se, la rândul lor, de pe piaţa intracomunitară de astfel de bunuri.

Prejudiciul produs bugetului de stat este de aproximativ 4.500.000 euro, reprezentând TVA eludat de la plată prin evidenţierea de documente atestând cheltuieli nereale cu achiziţii fictive provenind de la o structură cuprinzând peste 40 de societăţi comerciale fantomă care nu au declarat achiziţii interne, nu au evidenţiat în contabilitate livrările, ulterior fiind cesionate unor cetăţeni din Ungaria, mai spun procurorii DIICOT.

Acțiunea DIICOT a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Membrii grupării ar fi structurat societăţile comerciale pe mai multe paliere. Astfel autoturismele de lux ar fi fost achiziţionate din străinătate prin 8 societăţi comerciale care le-ar fi vândut către alte 3 societăți comerciale controlate de membrii grupării , iar acestea din urmă le comercializau către beneficiarii finali. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a constatat că palierul 3 ar fi reprezentat un nivel intermediar fiind format, în general, din firme „conductă", specializate în emiterea de facturi reflectând operaţiuni fictive către firmele din palierul 2.

Cele 8 societăţi comerciale aflate pe palierul 2 erau cele care trebuia în mod normal să achite TVA-ul aferent autoturismelor către bugetul de stat, însă acestea se încărcau cu facturi de servicii fictive sau achiziţii fictive de terenuri supraevaluate de la un număr de peste 40 de societăţi comerciale situate pe paliere inferioare. Ulterior societăţile aflate pe palierele inferioare ar fi fost cesionate către persoane fără domiciliu sau posibilităţi materiale, în scopul îngreunării identificării acestora sau pentru a distruge documentele financiar-contabile. După o perioadă de timp şi societăile comerciale de pe palierul 2 îşi întrerupeau sau încetau activitatea, astfel T.V.A. aferentă acestor tranzacţii nu mai era virată către buget.

Au fost emise 93 de mandate de percheziţie la domiciliile și reşedinţele a 54 de persoane fizice şi sediile a 22 de persoane juridice și se vor pune în aplicare 11 mandate de aducere. Persoanele bănuite sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură private și vor fi conduse la la sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj în vederea continuării cercetărilor.

Valoarea prejudiciului adus bugetului consolidat al statului este de aproximativ 4.500.000 de euro. Suportul de specialitate este asigurat de Serviciul Român de Informaţii. La acțiune participă 18 echipe ale A.N.A.F., precum și jandarmi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Afaceri ilegale cu maşini de lux în Capitală