Antena Meniu Search
x

Video Ajutor pentru producătorii locali, loviți de pandemie. Miere de albine şi suc de mere, lângă corn şi lapte

Consiliul Local şi Primăria Batoş vor să sprijine producătorii locali afectaţi de pandemie şi au decis să ofere celor 430 de elevi din comună miere de albine şi suc de mere, pe lângă produsele cuprinse în programul naţional "Laptele, cornul şi mărul". 

de Sorin Tanţoş

la 17.06.2021, 08:30

Vezi și

Sanatatea și invatamantul au devenit, în special în aceasta perioada de pandemie, o prioritate pentru administratia locala din Batoş. Aici, programul laptele și cornul s a transformat în programul laptele, cornul și marul. "Am lasat consiliul judetean, ca si celelalte primarii, sa se ocupe de programul respectiv. Intr o disc in cons local am hot in mare maj sa dam noi copiilor prod locale, asa ca am alocat o suma necesara si iata ca ne aflam in cursul anului scolar la al treilea produs", a declarat edilul comunei.

Miere de albine, lângă corn şi lapte

Astfel, producatorii din Batoş, afectati grav de pandemie, sunt acum sprijiniti de consiliul local și de primărie. Pe lângă lapte, corn și măr, 430 de elevi și prescolari primesc miere de albine şi suc de mere. Producătorii sunt încântaţi de sprijinul acordat de administraţia publică locală, care a venit la momentul potrivit.

"Am imbuteliat aproximativ 400 de borcane care au fost oferite tututor elevilor din comuna Batos. Ei de mici pot sa vadă mierea, sa descopere, poate mulți n-ar fi avut ocazia sa cunoască produsul asta natural", spune apicultorul Ioan Moldovan, din satul Uila al comunei Batoş.

Costurile pentru acest program sunt suportate din bugetul local, pentru anul în curs alocandu-se suma de 30.000 lei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Ajutor pentru producătorii locali, loviți de pandemie. Miere de albine şi suc de mere, lângă corn şi lapte