Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ajutor special pentru vârstnici pe timp de pandemie

Pandemia reprezintă un test periculos pentru cea mai vulnerabilă categorie în faţa virusului: vârstnicii. Ca să îi protejeze autorităţile din Braşov au introdus măsuri speciale.

de Redactia Observator

la 28.04.2020 , 17:46

  • Dispozitivele sunt puse la dispoziţia braşovenilor.
  • Brăţara nu trebuie să fie la mai mult de 45 de metri de telefon.

1500 de bătrâni, lipsiţi de ajutor, vor primi kit-uri prin care pot apela mai ușor autorităţile în cazul în care au probleme.

Cei care îl poartă pot semnala o urgenţă prin simpla apăsare a tastei roşii, care funcţionează ca un buton de panică. Semnalul este transmis automat către un dispecerat. 

În momentul în care apelul a ajuns la dispecerat informaţiile sunt deja pe ecran. În funcţie de complexitatea situaţiei, specialiştii pot decide dacă trimit sau nu o ambulanţă.

Vezi și

Beneficiar: E foarte de ajutor, nu l am folosit, n am avut nevoie, dar e benefic unde e o singură persoană în casă, chiar două persoane în vârstă care nu au niciun fel de ajutor, şi în momntul în care ţi s a făcut rău, până dai telefon la copii. Poate să fie fatal.

Dispozitivele, distribuite gratuit, sunt puse momentan doar la dispoziţia braşovenilor. Pot beneficia de ele persoanele în vârstă şi singure. Pentru a intra în posesia lor oamenii trebuie să urmeze câţiva paşi simpli.

Diana Poruţiu - asistent social: Se poate apela simplu tel verde, pt persoanele vârstnice. 123 şi acolo solicită acest kit. Se face o evaluare socială a persoanlor, se completează acea fişă socio medicală, pentru a putea avea informaţiile necesare şi se face un contract.

Ca să funcţioneze fără probleme, brăţara nu trebuie să fie la mai mult de 45 de metri de telefon. Proiectul este deja în vigoare de un an în Braşov. Pentru moment doar 100 de bătrâni le-au primit. Dar autorităţile speră că într-o lună dispozitivele vor ajunge la 1500 de vârstnici. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Ajutor special pentru vârstnici pe timp de pandemie