Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Generaţia pierdută: Alex, pentru prima dată în satul natal

Întoarcerea fiului vândut a reunit o familie. Alex Magaard, unul dintre copiii Generaţiei Pierdute, a mers astăzi în satul lui natal

de Redactia Observator

la 26.11.2014 , 20:08

Întoarcerea fiului vândut a reunit o familie. Alex Magaard, unul dintre copiii Generaţiei Pierdute, a mers astăzi în satul lui natal

Pâncota, Arad. E locul de unde a plecat Alex. Astăzi, după 23 de ani, se întoarce acasă. La marea întâlnire, primii ajung fraţii lui. Marius, Daniel şi Samuel. Au venit din Franţa să-şi cunoască fratele.

Tot satul e încremenit în aşteptare. După o viaţă trăită departe de familia lui, copilul vândut e primit cu aplauze. "E chiar o mare surpriză, habar n-aveam ce o să se întâmple. Şi este unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea".

Vezi și

De aici, Richard şi Wanda îl luau pe Alex în 1991. S-au întors azi cu el. Şi au găsit aceleaşi case vechi, aceleaşi uliţe de pământ, aceeaşi sărăcie extremă. Nimic nu s-a schimbat în ultimele două decenii.

Astăzi, Alex a simţit, pentru câteva ore, cum ar fi fost viaţa lui dacă rămânea în Pâncota. A stat la aceeaşi masă, pentru prima oară, cu toată familia.

A încercat să recupereze frânturi din copilăria de care n-a avut parte niciodată. "Ăsta e un cadou special pentru tine. Sunt poze cu mine crescând".

S-a jucat biliard cu fratele lui. A colindat uliţele din satul natal. Şi-a strâns în braţe părinţii naturali şi le-a promis că întotdeauna vor avea un fiu peste Ocean. Şi o nepoată.

În acest univers închis ar fi crescut Alex, dacă nu era dat spre adopţie, în Statele Unite. Ar fi trăit alături de alţi opt fraţi. Ar fi abandonat şcoala, la fel ca ei. Ar fi ajuns poate, la închisoare sau la cerşit, precum Marius şi Daniel. Şi ar fi fost captiv, pentru totdeauna, într-o viaţă fără mari speranţe şi fără perspective.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Generaţia pierdută: Alex, pentru prima dată în satul natal