Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alexander, fiul milionarului Dan Adamescu, a fost arestat în Marea Britanie

Alexander Adamescu, fiul milionarului Dan Adamescu, a fost arestat în Marea Britanie. El era eliberat pe cauţiune.

de Redactia Observator

la 29.03.2018 , 20:37

Alexander Adamescu, fiul milionarului Dan Adamescu, a fost arestat în Marea Britanie. El era eliberat pe cauţiune. Însă, pe data de 2 martie, magistraţii britanici au decis ca Adamescu să ajungă în arest preventiv, pentru că ar fi depus documente false la dosarul în care se judecă extrădarea lui.

Actele erau scrisori de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor care descriau condiţiile din închisorile româneşti. Astfel, Adamescu junior voia să demonstreze traiul greu pe care îl duc deţinuţii în ţara noastră şi chiar a precizat că tatăl lui a murit în spatele gratiilor.

Statul român a contestat autenticitatea documentului, iar judecătorii londonezi au decis să revoce măsura eliberării pe cauţiune. Apărătorii lui Alexander Adamescu susţin că totul este doar o eroare care nu poate fi reproşată acestuia. 

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri sociale » Alexander, fiul milionarului Dan Adamescu, a fost arestat în Marea Britanie