Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alexandru, copilul obez se intoarce acasa

Abia acum incepe greul pentru cel mai gras copil din Romania. Alexandru a mai facut un set de analize si are in fata un drum lung pana va ajunge sa aiba a treia parte din greutatea de acum

de Redactia Observator

la 17.07.2013 , 19:42

Incurajarile mamei nu ajung la urechile lui Alexandru. N-a fost invatat ce e atentia. Nici sa vorbeasca. La sase ani, e aproape ca un nou-nascut care descopera lumea cu uimire. "De la doi ani, a luat cate patru kilograme mai mult decat trebuia, decat un copil normal", spune mama. Alex a mancat cartofi, fasole si paine, in continuare, pentru ca atat isi permitea familia. Acum doua luni, moartea i-a sarit in fata. Baiatul a ajuns de urgenta la spital.

Astazi, Alex a fost adormit, pentru ca medicii sa afle cum arata din interior organele sale. "Nu se pune problema unei afectiuni eso-gastro-intestinala care sa determine obezitatea lui morbida", a declarat Lorena Vatra. Medicii au inceput sa excluda cauzele, una cate una. O boala genetica rara pare, in continuare, cea mai plauzibila varianta. Sub anestezie, au putut afla si cat de puternica e inima baiatului de nici sase ani. "Nu s-a descoperit ceva care sa ne ingrijoreze. Respira bine, e absolut in regula, nu e un pacient usor de anesteziat, asta va pot spune", spune Daniela Goforoja, medicul anestezist.

Greul abia acum incepe. Poimaine, doctorii vor pune un diagnostic si copilul va fi trimis acasa, la Craiova, acolo unde medicii nu vor putea controla regimul. Si unde a murit de inima la trei ani si jumatate si fratele lui Alex, care suferea tot de obezitate morbida.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Alexandru, copilul obez se intoarce acasa