Amanţii ucigaşi au fost arestaţi! Două săptămâni ar fi plănuit moartea sirianului
Cetăţeanul sirian, găsit mort în valiză, a fost ucis cu somnifere şi cu o pernă. Soţia şi amantul ei au refăcut filmul crimei, pas cu pas, alături de procurori. Femeia le-a spus anchetatorilor că iubitul a venit cu ideea otrăvirii. Moustafa a fost adormit şi asfixiat, în somn, încă din decembrie.

Andreea şi Alfons. Au devenit Bonnie şi Clyde ai României, cu o crimă plănuită şi executată, ca în filmele cu asasini. Doar pentru că s-ar fi simţit ameninţaţi de sirian.
Soţul înşelat avea la rândul lui o amantă. Moustafa îşi găsise o iubită mai tânără şi mai atrăgătoare, la malul mării. Unul din subiectele lor de amuzament devenise soţia lui. Într-o zi de decembrie, Andreea a văzut mesajele batjocoritoare şi a apelat la judecata lui Alfons. Verdict? Crimă!
Femeia le-a povestit poliţiştilor că într-unul din aceste tomberoane a aruncat perna cu care amantul ei i-a omorât soţul. L-au pus împreună în valiză şi l-au ascuns în portbagajul maşinii. Au mai trecut patru luni până să îi descopere cineva trupul.
Planul diabolic a venit de la un om care ar fi putut deveni preot. Alfons a absolvit seminarul teologic. A divorţat de mai multe ori. Şi e tată. Mama lui l-a vizitat, astăzi, în arest.
Cei doi amanţi ucigaşi au fost arestaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰