Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ambulanțele vechi vor fi înlocuite anul viitor!

Ambulanţe noi le-ar putea înlocuit abia de anul viitor pe cele de acum, de cartea recordurdurilor. Negative. Salvări care au parcurs, într-un an, de 16 ori distanţa de la Pământ la Lună. O spune chiar şefa serviciului din Bucureşti care aşteaptă 300 de maşini noi. Nevoia este însă de trei ori mai mare. 

de Redactia Observator

la 28.07.2017 , 22:25

Ambulanţe noi le-ar putea înlocuit abia de anul viitor pe cele de acum, de cartea recordurdurilor. Negative. Salvări care au parcurs, într-un an, de 16 ori distanţa de la Pământ la Lună. O spune chiar şefa serviciului din Bucureşti care aşteaptă 300 de maşini noi. Nevoia este însă de trei ori mai mare. 

Trei sferturi dintre ambulanţele din România ar trebui schimbate chiar în acest moment. Au mai bine şapte ani vechime, iar unele, peste 700 de mii de kilometri la bord.

"Încă la Bucureşti avem 14 ambulanţe de 14 şi, respectiv, 16 ani. Acelea vor fi înlocuite şi sperăm că se va creşte numărul ambulanţelor", anunţă Alis Grasu, manager SABIF.

Vezi și

O treime dintre maşinile salvatorilor nu mai pot fi însă folosite, potrivit legii, pentru că au norma de casare depăşită.

Pe acelaşi subiect

Autospecialele din România au parcurs anul trecut milioane de kilometri. 

"Aceşti 6 milioane de kilometri reprezintă lungimea înconjurul Pământului pe la Ecuator de 155 de ori sau distanţa de la Pământ la Lună de 16 ori", spunea Alis Grasu. 

Chiar de ziua salvatorilor, ministerul Sănătăţii anunţă că sunt gata documentele pentru noi ambulanţe. 

Iar nevoia este imensă. Anul trecut, în toată ţara, au fost peste 2,8 milioane de apeluri la serviciile de ambulanţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Ambulanțele vechi vor fi înlocuite anul viitor!