Anamaria Prodan a renunțat la coafura ei excentrică! Cum arată acum cea mai cunoscută femeie a fotbalului românesc
Cea mai cunoscută femeie din fotbalul românesc, impresarul Anamaria Prodan şi-a surprins admiratorii cu un nou look. Aproape că era să nu fie recunoscută de apropiaţi când a apărut la un eveniment fără coafura ei excentrică.
Cea mai cunoscută femeie din fotbalul românesc, impresarul Anamaria Prodan şi-a surprins admiratorii cu un nou look. Aproape că era să nu fie recunoscută de apropiaţi când a apărut la un eveniment fără coafura ei excentrică.
Aşa o ştiu de ani de zile prietenii şi duşmani pe Anamaria Prodan. Anamaria a devenit un brand de când impresariază fotbalişti, iar coafura ei excentrică era, practic, marcă înregistrată. Dar serile trecute, cea mai cunoscută femeie din fotbalul autohton a reuşit să-şi surprindă apropiaţii.
Anamaria a apărut la un eveniment monden fără aşa-numitul "palmier", dar cu un coc elegant şi cu o altă nuanţă de blond...
Actualul agent FIFA este una dintre fiicele artistei Ionela Prodan. Şi de câţiva ani este căsătorită cu Laurenţiu Reghecampf, antrenorul echipei de fotbal Steaua. S-a spus chiar la un moment dat că Gigi Becali o va angaja şi pe ea la club.
Însă Anamaria lucrează perfect, de la distanţă, cu patronului soţului. Vinde şi cumpără jucători, iar când e pauză la transferuri, este mamă cu normă întreagă. Are un băiat cu Reghe şi două fete din prima căsnicie.
Sara este baschetbalistă, iar Rebeca cochetează cu meseria de model. De la toamnă însă va studia administraţia afacerilor din modă, la Parson, în Statele Unite. Aşa că Ana se duce special peste Ocean ca să-i amenajeze casa.
Cu două fiice adolescente, Prodanca nu se neglijează nici pe ea. Şi-a schimbat coafura şi silueta, dar şi stilul de viaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰