Antena Meniu Search
x

Curs valutar

500.000 de angajați care au lucrat de acasă, în starea de urgență, așteptați să revină la birouri

Relaxarea adusă de starea de alertă pare că ne-a întors la normal, dar în corporaţii încă suflă vântul. Doar 10% din angajaţi s-au întors în firme. Cei care au revenit, au avut parte de o surpriză. 

de Alexandra Marin

la 19.05.2020 , 23:52

  • Firmele, obligate să pună la dispoziția angajaților mai mult spațiu.
  • Angajații, obligați să poarte măști în spațiile închise.

Relaxarea adusă de starea de alertă pare că ne-a întors la normal, dar în corporaţii încă suflă vântul. Doar 10% din angajaţi s-au întors în firme. Cei care au revenit, au avut parte de o surpriză. 

Traseul de la intrarea în clădire şi până la birou arată ca un labirint. Oamenii trebuie să poarte mască, sunt ţinuţi la o distanţă de doi metri de colegi sau sunt despărţiţi de pereţi de plexiglas.

Sunt doar câteva dintre măsurile de protecţie luate în această clădire de birouri din Bucureşti. Doar câţiva angajaţi s-au întors la serviciu, după două luni în care au lucrat de acasă. Andrei este unul dintre ei. 

Vezi și

Andrei: Să văd cum merg lucrurile în primele două săptămâni, dar prefer biroul. Atmosfera e bună, oamenii sunt optimişti şi precauţi. 

Georgiana Oltenescu, director de marketing şi comunicare: Ce am observat din discuţiile cu chiriaşii este că în primele două săptămâni urmează să se întoarcă în jur de 20-25% din angajaţi, urmând ca până în septembrie să revină în proporţie de 100%.

Aşa că, cel puţin deocamdată, clădirile de birouri rămân parţial goale. 

Pe parcursul stării de urgenţă, aproximativ 500.000 de angajaţi ai birourilor din marile oraşe ale ţării au lucrat de acasă. 

Numărul celor care s-au întors încă de astăzi la birou este destul de mic, iar asta se vede inclusiv pe stradă, având în vedere traficul relativ redus. 

Simona Mincu, director de marketing: În prezent avem aproximativ 15 colegi care s-au întors la muncă. Încercăm să revenim etapizat, astfel încât să implementăm toate normele date de Guvern. 

Între timp, angajatorii se adaptează noului mod de lucru. Şi pregătesc birourile astfel încât să reducă la zero şansele de răspândire a noului coronavirus printre angajaţii care vor reveni la muncă. 

Georgiana Oltenescu, director de marketing şi comunicare: Acestă distranţă de doi metri între angajaţi a dus în ultimele zile la o cerere mai mare de spaţii de birouri. De ce? Dacă înainte era nevoie de 10 metri pătrați per angajat, acum e nevoie de 15, chiar 20 de metri pătrați.

Toate aceste măsuri sunt doar recomandări. Singura obligaţie este purtarea măştii de protecţie.

Alexandra Marin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » 500.000 de angajați care au lucrat de acasă, în starea de urgență, așteptați să revină la birouri