Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Filmul uluitor al unui incident ce a stârnit REVOLTĂ: Un loc de joacă din București a fost DEMOLAT cu buldozerele, printre ZECI DE COPII

Buldozerele au intrat într-un loc de joacă, printre zeci de copii. Părinţii şi cei mici încercau să-şi apere parcul, retrocedat de primărie.

de Redactia Observator

la 01.03.2017 , 21:20

Buldozerele au intrat într-un loc de joacă, printre zeci de copii. Părinţii şi cei mici încercau să-şi apere parcul, retrocedat de primărie.

Suprafaţa verde dintre blocuri nu a scăpat de drujbele muncitorilor.

Autorităţile recunosc că, în ultimii ani, tot mai multe multe spaţii verzi au dispărut, după ce au ajuns pe mâna proprietarilor. 

Vezi și

Strigătele nu i-au impresionat pe angajaţii primăriei.

Pe acelaşi subiect

Au venit în parc cu un scop clar: să-l demoleze. Chiar dacă printre ei se aflau zeci de copiii care încercau să-şi apere locul de joacă.

În urma intervenţiei autorităţilor, parcul din zona Titan arată acum ca după război.

Toate leagănele, toboganele şi balansoarele, care se aflau pe suprafaţa de peste 4 mii de metri patrati,  au fost luate iar în locul lor au mai rămas doar bucăţi de fier şi bolovani. 

Locul de joacă era tot timpul plin de copii. După terminarea orelor, elevii obişnuiau să-şi petreacă aici timpul liber.

Terenul pe care se află parcul este acum proprietate privată. Suprafaţa a fost retrocedată de Adrian Videanu, fostul primar al capitalei.

După numeroase încercări de a-i plăti chirie proprietarului, Primăria Sectorului 3 a fost nevoită să demoleze locul de joacă. 

Cele 12 hectare din parcul IOR au ajuns la acelaşi om care deţine acum şi locul de joacă al copiilor. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Amenzi până la 50.000 de lei pentru postări politice pe rețelele sociale. Sunteţi de acord cu această măsură?
Observator » Ştiri sociale » Filmul uluitor al unui incident ce a stârnit REVOLTĂ: Un loc de joacă din București a fost DEMOLAT cu buldozerele, printre ZECI DE COPII