Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Antrenament cu un CAMPION! Leonard Doroftei ne dă sfaturi pentru o viaţă sănătoasă, direct din ring

Când provoci un campion, nu mai e loc de întors. Mai ales când îl provoci în ring. Andrada Popovici începe de astăzi o serie de antrenamente alături de mari sportivi ai României. Leonard Doroftei este primul care a acceptat provocarea.

de Redactia Observator

la 13.03.2017 , 23:47

Când provoci un campion, nu mai e loc de întors. Mai ales când îl provoci în ring. Andrada Popovici începe de astăzi o serie de antrenamente alături de mari sportivi ai României. Leonard Doroftei este primul care a acceptat provocarea.

Începe antrenamentul nostru, alături de un campion. O provocare pentru Andrada, o joacă pentru pugilist. Căci, odată ce ai provocat un campion, nu mai poţi da înapoi.

Iar boxul spune el, nu e o simplă bătaie, ci este o ARTĂ cu multe beneficii.

Vezi și

LEONARD DOROFTEI, pugilist:

"Hai să-ţi spun ceva. Pe mine nu mă interesează exteriorul. Pe mine mă interesează ca prin efortul pe care-l depun să-mi curăţ ficatul de grăsime, să curăţ inima de grăsime, vasele sanguine să fie cât mai curate, să circule sângele cât mai bine."

Mai mult decât atât, boxul ne ajută să eliminăm stresul, dezvoltă toate grupele musculare şi arde grăsimile. Putem ajunge ca, după un singur antrenament ca la carte, să dăm jos chiar şi două kilograme.

Campionul nostru la box s-a apucat şi el de slăbit. A dat jos 5 kilograme până acum. Mai are 10 pe listă. Şi, ca să-şi atingă obiectivul, Moşul mai are un secret.

LEONARD DOROFTEI, pugilist:

"Am început să împart o masă în 3. Adică? Ciorbă, felul 2, desert. Pot mânca o ciorba la prânz şi mă satură. Pe la 16-17 iau un desert, seara felul doi."

Însă, îi îndeamnă pe toţi să nu neglijeze sfaturile nutriţioniştilor. Mai ales că fiecare dietă trebuie să fie personalizată. Iar corpul perfect sculptat se obţine doar prin combinaţia minune: sport şi alimentaţie adecvată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Ştiri sociale » Antrenament cu un CAMPION! Leonard Doroftei ne dă sfaturi pentru o viaţă sănătoasă, direct din ring