Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Apartamentele din clădirile noi sunt mai ieftine decât cele dintr-un bloc construit înainte de 1990

Apartamentele din clădirile noi sunt mai ieftine decât cele dintr-un bloc construit înainte de 1990. Vorbim de un fenomen care are loc însă doar în Bucureşti

de Redactia Observator

la 28.01.2015 , 13:52

Apartamentele din clădirile noi sunt mai ieftine decât cele dintr-un bloc construit înainte de 1990. Vorbim de un fenomen care are loc însă doar în Bucureşti

Motivul e simplu! Sunt mai căutate cele vechi şi automat preţul e mai mare. Bineînţeles, nu pe principiul cu cât mai vechi cu atât mai bun, ci pentru că, pur şi simplu, sunt mai aproape de mijloacele de transport.

În primul rând, dezavantajul noilor apartamente este faptul că sunt construite în cartiere rezidenţiale, de cele mai multe ori, ridicate la marginea Bucureştiului.

Vezi și

Aşa se face că, de exemplu, un apartament nou, cu două camere, se vinde cu aproximativ 30.000 de euro, în partea de sud. În timp ce unul în apropierea metroului, tot cu două camere, ajunge să depăşească 40.000 de euro. Iar diferenţa se menţine dincolo de confortul pe care locuinţa îl oferă, dar şi în ciuda suprafeţei disponibile din casă.

De exemplu, un apartament nou cu două camere are o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi, în timp ce unul vechi oferă doar 40, 45 de metri pătraţi. La garsoniere, diferenţa preţurilor este şi mai mare. Luăm exemplu uneia construite în perioada 1978 - 2000, care luna acesta se vinde cu aproape 37.000 de euro.

În timp ce în sudul Capitalei, preţul uneia noi abia depăşeşte 24.000 de euro. Dar dincolo de aceste diferenţe, dacă e să facem un bilanţ, locuinţele din România, sunt totuşi printre cele mai ieftine din Uniunea Europeană. Şi asta pentru că, în trimestrul al treilea al anului trecut, preţurile au scăzut, la toate apartamentele, cu mai bine de 2 procente, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Apartamentele din clădirile noi sunt mai ieftine decât cele dintr-un bloc construit înainte de 1990