Astăzi prăznuim un MARE SFÂNT. Mulți români îi poartă numele!
În această lună, în ziua a cincisprezecea, creștinii pomenesc un mare sfânt. Tot în această zi este pomenită și mama sa
În această lună, în ziua a cincisprezecea, creștinii pomenesc un mare sfânt. Tot în această zi este pomenită și mama sa
Sfântul Mucenic Elefterie, prăznuit la data de 15 decembrie, a rămas orfan de tată și a fost crescut de mama sa Antia. La 15 ani a fost hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar la vârsta de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului.
Pentru că învăţa şi propovăduia pe Hristos a atras pe mulţi la credinţă. Însă, la porunca împăratului a fost supus unor chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. A fost aruncat şi în cuptor dar focul s-a stins şi a ieşit sănătos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici.
Salvat de îngeri, acesta s-a dus în munți și trăia, acolo, cu animalele sălbatice. Împăratul a trimis ostaşi ca să-l prindă; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos şi i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos şi alţii ca la cinci sute. Dus la împărat a fost ucis de doi ostaşi.
Mama lui, Antia, a fost ucisă şi ea cu sabia pe când îmbrăţişa şi săruta pe fiul ei mort.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰