Antena Meniu Search
x

Astăzi prăznuim UNUL dintre cei mai populari SFINȚI. Mulți români îi poartă numele!

Unul dintre cei mai populari sfinți din toate timpurile este, astăzi, sărbătorit

Unul dintre cei mai populari sfinți din toate timpurile este, astăzi, sărbătorit

Daniil Sihastrul este cunoscut și sub numele de "Sfântul Daniil cel Nou", pentru a putea fi deosebit de proorocul din Vechiul Testament sau de Daniil Stâlpnicul.

Amintirea lui s-a transmis din generație în generație, din timpul vieții lui, din a doua jumătate a secolului al XV-lea, până în zilele noastre. Una din tradițiile păstrate în popor despre Daniil Sihastrul a fost fixată, în scris, mult mai tarziu, de marele cronicar moldovean Ion Neculce, în lucrarea lui "O sama de cuvinte". Alte tradiții cu referire la sfânt se păstrează și azi în satele și mănăstirile Bucovinei.

Sfântul Daniil Sihastrul s-a născut într-o casă de țărani într-un sat care aparținea de Episcopia din Rădăuți. Mai târziu, s-a hotărât el însuși să-și închine viața lui Dumnezeu și astfel, tânărul Dumitru, cum se numea din botez, a intrat în treapta călugăriei. Vestea despre acest sihastru s-a răspândit curând, mai ales în satele din parțile de nord ale Moldovei. Era căutat de mii de credincioși, cărora le citea rugăciuni pentru izbavirea de boli si suferințe.

În acele vremuri, Cuviosul Daniil a prezis tânărului Ștefan, copleșit de durere și deznădejde, că peste puțin timp va urca pe tronul tatălui său Bogdan II și al bunicului său Alexandru cel Bun. Acest lucru s-a împlinit în luna aprilie 1457, când Ștefan a ajuns pe tronul Moldovei iar Daniil va deveni sfetnicul și duhovnicul acestuia.

Nu se știe cu precizie data la care sihastrul a trecut la cele veșnice. A fost îngropat la Mănăstirea Voroneț iar hotărârea sinodală de "canonizare" s-a luat abia la 20 iulie 1992, urmând să fie prăznuit în fiecare an, de români, la 18 decembrie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Stiri sociale » Astăzi prăznuim UNUL dintre cei mai populari SFINȚI. Mulți români îi poartă numele!