"Aura comunica cu doctorul Zamfir care încerca s-o ţină trează: Radu, nu pot respira!"

Aura era întinsă pe jos, acoperită cu pături şi cu gecilor doctorilor. Vorbea slab, abia respira. Era imobilă. Nu putea mişca niciun muşchi. Comunica cu doctorul Zamfir care încerca s-o ţină trează şi s-o încurajeze.

Sunt declaraţiile emoţionante ale medicului Cătălin Pivniceru, chirurg la spitalul Sfânta Maria din Bucureşti și supraviețuitor al tragediei aviatice.

Aurelia era întinsă pe jos, pe spate. Ea a început să spună că respiră tot mai greu. "Radu, nu pot respira! Radu, nu pot respira!". A intrat în stop respirator. Când pierzi un copil, nu poţi să înlocuieşti asta cu nimic, a povestit DR. CĂTĂLIN PIVNICERU, MEDIC SUPRAVIEŢUITOR.

Ştiti ce inseamna sa fii parinte si sa asculti chestiile astea? Sa te uiti la ceas minut de minut, minut de minut, 6 ore? Doamne, cand ii gaseste, cand ii gaseste?, intreabă cu durere Valentin Ion, tatăl Aureliei.

Fiecare minut de groază a săpat în sufletele părinţilor răni tot mai adânci. Fiecare oră care a trecut a îndepărtat-o pe Aura, tot mai mult, de viaţă.

Colega noastră era cel mai grav la acel moment şi am învelit-o cu tot ce am găsit, cu pături, doar ce se făcuse frig, spune medicul Radu Zamfir, scăpat cu viață din tragedie.

Aura a simţit că se stinge. Şi a încercat, cu toate puterile, să se împotrivească morţii.

Aura comunica cu doctorul Radu şi el încerca s-o ţină trează şi s-o încurajeze. Lucrul ăsta a durat câteva ore, povestește doctorul Pivniceru.

Ore de spaimă, de durere şi de luptă, pe care Aura le-a trăit lucidă. Cu ochii deschişi.

Era conştientă. Domnişoara Aura a fost conştientă aproape cinci ore!, a spus  Sorin Ianceu, medic supravieţuitor.

Medicii supravieţuitori i-au vorbit Aurei până în ultima clipă. Au aşezat-o lângă foc, au încălzit-o, i-au cerut să rămână cu ei. Ea le-a răspuns cu vorbe tot mai stinse, povestește cu durere și sora Aurei.

Putea vorbi slab. Respira, dar nu putea mişca absolut niciun alt muşchi. Deci ea a fost în toate aceste ore imobilă. Nu a putut să mişte niciun muşchiuleţ, își amintește chirurgul Cătălin Pivniceru.

După ore întregi în frig şi întuneric, copila care plecase să salveze vieţi a simţit cum pierde, respiraţie cu respiraţie, propria viaţă.

Ea a început să spună că respiră tot mai greu. "Radu, nu pot respira! Radu, nu pot respira!", rememorează medicul Pivniceru.

Apoi s-a aşternut tăcerea. Iar lacrimile i-au îngheţat pe obraz.

A intrat în stop respirator. Doctorul Radu Zamfir i-a făcut masaj cardiac. Masajul cardiac a durat până când au venit salvatorii, spune chirurgul.

O oră de coşmar, în care medicul Radu Zamfir a încercat să o aducă pe Aura înapoi. O luptă disperată, continuată îndelung şi de medicii din Ambulanţă. O luptă în zadar.

Copilul asta a fost sacrificat si nu vad din ce cauza, spune tatăl Aurei.

Când pierzi un copil, nu poţi să înlocuieşti asta cu nimic. Nu-mi închipui prin ce trec, deşi am fost acolo. Eu am copil. Nu pot să mă pun în pielea lor! Nu pot decât să le transmit să-i îmbărbăteze Dumnezeu, e mesajul emoționant al doctorului Cătălin Pivniceru către familia Aurei.

Dacă nu ne găseau, mai mult de 2 ore nu mai trăiam, a mai spus doctorul Cătălin Pivniceru, în continuarea interviului acordat Observator.

VIDEO Dr. Cătălin Pivniceru: "În două ore, am fi murit!"

S-a urcat în avion, iar zborul a fost lin, deasupra norilor. Atât de lin şi de liniştit, încât doctorul Pivniceru a adormit.

S-a trezit când avionul a izbit copacii, apoi.n-a mai ştiut nimic. O bună bucată de vreme. Ce a urmat au fost clipe de coşmar pe care nu le poate uita.

A fost o izbitură. O aripă - nu-mi aduc aminte care - a lovit un brad, spune medicul. Practic a căzut în bot! Exact în bot. M-am dezmeticit lângă avion. Eram la capătul puterilor şi respiram agonic!

Când eşti în şoc, timpul se opreşte. În pragul morţii, clipa îngheaţă. Şi, pentru o secundă, nu ştii dacă mai eşti sau nu viu.

E mult mai greu să fii medic şi să fii neputincios în faţa morţii, spune Sorin Ianceu, medicul supravieţuitor.

Înainte să vadă moartea, ei au văzut soarele. Şi cerul albastru, deasupra norilor.

Decolarea în regulă, am ieşit relativ repede din ceaţă, am urcat peste plafonul de nori, își amintește chirurgul.

Apoi, lumina s-a pierdut în ceaţă.

Ştiu că am trecut de Carpaţi, apoi am reintrat în ceaţă şi zborul nu a mai devenit interesant şi am adormit.

În somn a început coşmarul.

După somnul ăsta m-am trezit, pentru că motorul scotea nişte zgomote neobişnuite. Ambele motoare. Am văzut că pe aripa stângă se depunea gheaţă.

Ca prin vis, medicul Sorin Pivniceru a văzut muntele în faţa lui.

Am observat că ieşim din ceaţă şi - stupoare - la câteva zeci de metri sub noi erau brazi! În clipa aia mi-am dat seama că nu e în regulă deloc, că e foarte probabil să ne prăbuşim, povestește medicul Pivniceru.M-am dezmeticit lângă avion, întins pe jos.

După clipa de şoc, a urmat clipa de luciditate. Chiar şi în pragul morţii, medicii au rămas medici.

M-am ridicat în picioare. Medic fiind, mi-am făcut un scurt bilanţ, care era destul de prost.

Şi-au pus singuri diagnostice. Şi-au privit rănile, au simţit frigul, şi-au calculat şansele. şi au dat verdictul.

Fiecare şi-a asumat o speranţă de viaţă de maxim câteva ore, din momentul respectiv. Nu cred că rezistam foarte mult.

Au făcut focul şi au aşteptat salvatorii. Sau sfârşitul. Cu gândul la cei dragi, de acasă, care îi sunau disperaţi.

Printre bagaje şi resturile avionului, l-am auzit obsesiv. Suna şi mi-a fost imposibil să-l caut, să mă aplec şi să-l găsesc. Ştiam că mă sună familia. Ştiam ce impact emoţional înseamnă lipsa de informaţie pentru soţie, pentru copil şi pentru mamă.

Pe Adrian Iovan şi pe Aura au încercat din răsputeri să-i ţină în viaţă.

Am pierdut oameni lângă care am stat! Asta nu o să se poată uita niciodată! Să fii medic, să ştii că poţi să faci ceva. Să fii bărbat, să ştii că ai putea să faci ceva, să rupi nişte lemne, să faci un foc mai mare şi totuşi să nu poţi din cauza rănilor. Ăsta a fost cel mai frustrant lucru.

Apoi, salvatorii au apărut.

E ceva de groază ce am văzut. Era întinsă jos pe zăpadă domnişoara, domnii doctori erau toţi cu sânge, sângerau, deja era sânge pe jos. Durere gravă, rememorează Gheorghe Trif, unul dintre salvatori.

Moţii şi-au ars hainele ca să-i încălzească. I-au purtat pe braţe până jos, la ambulanţe. Celor supravieţuitori, le-au redat speranţa. Iar celor pieriţi, le-au înălţat rugăciuni.

O să-mi rămână şi ceva extraordinar în minte şi în inimă! O solidaritate şi o bunătate a oamenilor care nu pot fi mimate!, spune medicul Pivniceru.

Toţi care sunt prin forţa destinului legaţi de această tragedie vom rămâne legaţi prin fire invizibile, mărturisea zilele trecute și medicul Zamfir.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰