Oradea, în topul oraşelor cu cele mai bune facilităţi medicale. Cine se află pe celelalte poziţii (VIDEO)
Poate că cel mai des, pomenim Sibiul, Sighişoara, Cluj-Napoca, dar trebuie să ştiţi că şi Oradea are multe de spus. A fost desemnat oraşul cu cel mai înalt grad de siguranţă din România, dar şi cele mai bune facilităţi medicale. Nu e singurul oraş în care localnicii au spus că sunt mulţumiţi de dotările din spitale. Există chiar şi un top.

Oradea, Braşovul şi Timişoara au fost desemnate oraşele cu cele mai bune facilităţi medicale din România. Mai exact, este vorba de aparatura din spitale, de dotări, dar şi de cum se comportă personalul medical cu pacienţii.
În Oradea, există nu mai puţin de 16 spitale de stat şi private, şi peste 90 de cabinete private. În acelaşi top al oraşelor cu cele mai bune facilităţi medicale găsim - desigur - şi Capitala. Doar că Bucureştiul, în acest studiu, este abia pe locul 9.
Trecem acum la oraşele care ar fi cele mai dezavantajoase din punct de vedere medical. Acestea sunt Brăila, Galaţi, Constanţa, iar la final de tot, Bacău şi Vaslui. Acolo, experienţa vizitei într-o unitate sanitară nu pare prea plăcută.
Studiul a fost făcut de platforma Storia.ro, iar participanţii - peste 170 de mii de români - şi-au evaluat cu note oraşele şi cartierele în care locuiesc.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰