Video cu un băiat umilit de alți copii la Săvinești, Neamț. Copilul e pus să se roage în genunchi, apoi aruncat într-un șant
Imagini cu un băiat de 9-10 ani umilit și agresat de alți copii pe o stradă din Săvinești, județul Neamț, au apărut pe reţelele de socializare, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Neamţ anunțând că s-a autosesizat în acest caz.

În imagini se observă cum minorul abuzat este pus în genunchi, pus să se roage, apoi forţat să sărute mâna agresorului, după care acesta din urmă îl împinge şi trânteşte la pământ.
Reprezentanţii DGASPC Neamţ au precizat că au sesizat deja Poliţia.
"Considerăm că ceea ce se prezintă în aceste imagini reprezintă un abuz asupra unui copil, motiv pentru care specialiştii din cadrul Serviciului pentru Copilul Maltratat au demarat procedurile legale, în conformitate cu atribuţiile ce le revin, pentru a putea interveni în soluţionarea situaţiei menţionate mai sus. Colegii vor colabora cu reprezentanţii Primăriei Săvineşti, precum şi cu Poliţia, în vederea identificării minorilor şi a familiilor acestora şi, în funcţie de datele care vor reieşi din verificările specifice, vor fi luate măsurile care se impun", a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamţ, Magda Vasilache.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰