Muşcată de LUP în faţa casei
O bătrână din Argeş a devenit pradă pentru lupi, chiar în curtea casei sale. A ieşit afară să vadă de ce sunt agitate păsările din grădină şi s-a trezit faţă în faţă cu animalul sălbatic, care s-a năpustit asupra ei.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Animalul sălbatic ieşisse la vânătoare, printre casele oamenilor.
Câinii care lătrau au scos-o pe bătrâna de 74 de ani din locuință. Nu ştia ce o aşteaptă în faţa casei.
Animalul s-a năpustit peste ea și a muşcat-o de mână. Salvarea a venit de la fiul femeii.
L-a atacat şi pe el, pe cel care alerga cu drujba după el, dar l-a atins cu lama de la drujbă şi a fugit, spune asistentul medical.
Dar n-a fugit în pădure. Când au ajuns poliţiştii şi medicii animalul încă le dădea târcoale.
În disperare de cauză poliţiştii şi medicii au încercat să-l sperie cu girofarurile. Şi au reuşit.
Medicii spun că bătrâna are o plagă muşcată, clar de lup, la nivelul regiunii antebraţului stâng.
E pentru prima dată în 74 de ani când ajunge la spital. Va mai rămâne câteva zile în grija medicilor. Apoi va trebui să se întoarcă acasă. Deja se gândeşte cu teamă la acest moment. Lupul s-ar putea întoarce în sat, iar casa ei este chiar lângă pădure
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰