Băutura şi furia au transformat un tată din Botoşani în monstru! Şi-a ucis, în somn, fetiţa de doar 5 ani
Bărbatul şi-a ucis în somn fetiţa de doar 5 ani. A încercat mai întâi să-şi atace soţia cu un cuţit şi pentru că ea a reuşit să se salveze s-a răzbunat pe copil
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Bărbatul şi-a ucis în somn fetiţa de doar 5 ani. A încercat mai întâi să-şi atace soţia cu un cuţit şi pentru că ea a reuşit să se salveze s-a răzbunat pe copilă.
Tatăl era înarmat, băut şi stăpânit de un gând diabolic. Din mâinile lui criminale a scăpat, în ultima secundă, soţia. Tânăra mamă nu a crezut că va putea să-şi ucidă UNICUL copil.
Îngerul blond era în dormitor când tatăl a venit furios. La cinci ani, Ioana a fost ucisă cu o singură lovitură de cuţit.
De ani de zile, era un pericol public. Îşi bătea familia, teroriza întreaga comună cu scandaluri. A fost reclamat de multe ori, dar a primit doar amenzi.
"Mai bătea şi fata câteodată când îl lau apucăturile. Poliţia a zis că nu se bagă. Că nu se bagă în familie, nu se bagă în violenţă", spune mama fetiţei.
Pînă acum poliţiştii nu au explicat ce au făcut cu sesizările femeii.
Soţul ei a ajuns pentru prima oară după gratii.
Procuror Valeriu Chihaia: "S-a dispus masura retinerii pe o perioada de 24 de ore urmand ca astaz sa fie prezentat instantei cu prop de arestare preventiva"
În România situaţia copiilor abuzaţi de părinţi este alarmantă.
Un studiu al asociaţiei Salvaţi Copiii arată că 6 din 10 minori sunt bătuţi acasă de către mama sau tatăl lor. Totodată mulţi dintre părinţi consideră că educaţia se face prin bătaie.
Psihiatru Gabriel Diaconu: "Pe de o parte avem o constituţie care ocroteşte copilul în litere, pe de altă parte avem norme şi dotări şi personal insuficient şi totul conspiră la fapte de violenţe."
Pentru că şi-a omorât propriul copil, tatăl de 34 de ani riscă să-şi petreacă restul vieţii după gratii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰