Bucureştiul, o adevărată capcană pentru persoanele cu handicap
Cele care folosesc un scaun rulant sunt într-o continuă cursă cu obstacole.
Cele care folosesc un scaun rulant sunt într-o continuă cursă cu obstacole. Degeaba pot să treacă peste o bordură, dacă în capătul celălalt găsesc o alta, de netrecut. Nici lifturile nu sunt cu adevărat utile, dacă nu au fost special gândite pentru ei.
De Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, o echipă Observator a descoperit cât de ostil poate fi Bucureştiul.
Marius a rămas ţintuit în fotoliul rulant după un accident de motocicletă. Întâlneşte multe obstacole. Însă, de cele mai multe ori nu aşteaptă şi nu cere ajutor.
Astăzi este ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi. Şi voi face un experiment. Îl voi însoţi pe Marius la o plimbare prin Bucureşti, această Capitală europeană, pentru a vedea dacă este accesibilă celor care sunt într-un fotoliu rulant.
Pentru a putea fi urcate uşor cu un scaun rulant, bordurile n-ar trebui să fie mai înalte de doi centimetri. Iar rampele de acces să nu fie atât de abrupte. Singur, Marius n-ar fi putut intra nici măcar în biserică.
Marius Stratulat, preşedintele Asociaţiei Help to Heart: "Din 10 biserici pe care le-am vizitat, nouă dintre ele nu aveau rampe. De cele mai multe ori încerc să ajung la administraţii publice şi întâmpin bariere de infrastructură: borduri, scări, foarte multe etaje."
Mai uşor ne-a fost să urcăm într-un autobuz.
La metrou n-a mai fost atât de simplu. Cu liftul am coborât doar jumătate de etaj. Apoi am dat de un şir nesfârşit de scări. După 10 minute, am anunţat un angajat Metrorex.
După câteva minute a apărut un agent de pază care a pus la grea încercare şi răbdarea noastră.
Apoi am mai traversat o stradă, am mai urcat o bordură şi am ajuns în faţa muzeului Antipa.
Persoanele cu dizabilităţi au acces gratuit la acest muzeu. Asta, dacă reuşesc să urce scările. Pot vizita doar parterul.
Marius Stratulat, preşedintele Asociaţiei Help to Heart: "Eu trebuie să îmi petrec o jumătate de oră în faţa scărilor până vine cineva care să mă ajute cu elevatorul, după care văd că am acces la o singură parte din muzeu, din punctul meu de vedere, este o formă de discriminare."
Muzeul Antipa aşteaptă de doi ani de zile bani de la Ministerul Culturii pentru a face accesibile şi etajele superioare.
În Bucureşti sunt 45 de mii de persoane cu dizabilităţi. În toată ţara, 700 de mii de oameni trec prin aceleaşi suferinţe şi umilinţe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰