Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cadoul impresionat al unei foste eleve pentru școala în care a învățat: o bibliotecă nouă, câștigătoare a concursului „10 biblioteci de nota 10” a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

Școala Gimnazială Lucieni din Dâmbovița a primit un cadou impresionat din partea fostei eleve Ioana Pătulea, care a mobilizat comunitatea și a redat o față nouă bibliotecii școlii în care a învățat. 

de Redactia Observator

la 02.04.2024 , 17:58

Cadoul impresionat al unei foste eleve pentru școala în care a învățat: o bibliotecă nouă Cadoul impresionat al unei foste eleve pentru școala în care a învățat: o bibliotecă nouă

Ioana Pătulea, care acum lucrează în marketing, și-a transformat pasiunea pentru lectură într-o misiune de a ajuta școala în care s-a format. Ea a coordonat eforturile pentru participarea școlii la campania națională „10 Biblioteci de nota 10”, inițiativă a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Cu ajutorul editurii Litera și Fischer International, școala a primit nu doar cărți noi, ci și mobilier modern, transformând biblioteca într-un spațiu ideal pentru învățare și lectură.

Directorul școlii, Felix Stan, a evidențiat nevoia acută de resurse noi: „Cărțile noastre erau vechi. Ultima data când biblioteca a fost dotata cu fond nou de carte a fost in 2008”. În acest context, intervenția Ioanei Pătulea și câștigarea campaniei „10 Biblioteci de Nota 10” reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii educaționale din Lucieni, oferind elevilor și profesorilor acces la resurse de calitate.

Ioana, al cărei prim volum de poezie va fi prezentat în noul spațiu inspirațional, și-a exprimat recunoștința față de profesorii care au sprijinit-o și a subliniat importanța oferirii aceleiași șanse de dezvoltare pentru actuala generație de elevi: „Prin ajutorul meu am vrut să le mulțumesc în primul rând profesorilor de la Școala Lucieni care au avut încredere in mine si care m-au încurajat să citesc. Am vrut sa le oferim si copiilor, generației de astăzi șansa de a se bucura de materiale noi de studiu, de cărți noi și de un spațiu amenajat confortabil si prietenos.”.

Articolul continuă după reclamă

Campania „10 Biblioteci de Nota 10” este un proiect al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României care urmărește să sprijine bibliotecile din școlile și liceele care se confruntă cu lipsa resurselor. Prin această inițiativă vrea să creeze un mediu propice pentru învățare și să contribuie la formarea unei generații de cititori entuziaști în România.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Cadoul impresionat al unei foste eleve pentru școala în care a învățat: o bibliotecă nouă, câștigătoare a concursului „10 biblioteci de nota 10” a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României