Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Caise şi nectarine aduse din Turcia, pline de pesticide. ANUNŢUL făcut în urmă cu scurt timp de ANSVSA

Peste 2,5 tone de caise și nectarine provenite din Turcia şi descoperite în depozitul unei societăţi comerciale au prezentat depășiri a limitei maxime admise pentru fungicidul kresoxim-metyl, în urma controalelor derulate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în perioada 5 - 11 mai, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

de Redactia Observator

la 01.12.2021 , 10:34

Peste 2,5 tone de caise și nectarine provenite din Turcia şi descoperite în depozitul unei societăţi comerciale au prezentat depășiri a limitei maxime admise pentru fungicidul kresoxim-metyl, în urma controalelor derulate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în perioada 5 - 11 mai, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Astfel, în perioada menţionată, s-au înregistrat depășiri ale limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide, la probele prelevate din fructe, caise și nectarine, provenite din Turcia.

Citește și: Tartă de post cu gem de caise

Articolul continuă după reclamă

Inspectorii ANSVSA au constatat că 171 de kg dintr-un lot de 250 de kg de caise, descoperit în depozitul unei firme, fuseseră deja comercializate. Restul cantității de fructe, care a fost găsit în depozitul unității în stare avansată de depreciere, a fost distrus.

În ceea ce privește nectarinele, probele au fost prelevate dintr-un lot în cantitate de 2.280 de kg. Rezultatele analizelor au indicat o depășire a limitei maxime admise pentru același fungicid. 

Autoritatea precizează că, atât pentru proba prelevată din lotul de caise, cât și pentru cea prelevată din lotul de nectarine, depășirea limitelor maxime înregistrată nu produce efecte toxice acute în cazul unui consum ocazional, dar poate afecta sănătatea, în urma unui consum îndelungat a unor cantități mari de produs contaminat.

În prezent, operatorul economic care comercializa aceste cantități de fructe desfășoară operațiunea de retragere a acestora din acest lot, sub supravegherea inspectorilor ANSVSA.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri sociale » Caise şi nectarine aduse din Turcia, pline de pesticide. ANUNŢUL făcut în urmă cu scurt timp de ANSVSA