Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Calendar creştin. Ce sfinţi sărbătorim pe 18 ianuarie

Calendar creştin ortodox 18 ianuarie. Astăzi, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinții Atanasie și Chiril care au luptat împotriva a două dintre cele mai mari erezii

de Redactia Observator

la 18.01.2018 , 08:48

Calendar creştin ortodox 18 ianuarie. Astăzi, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinții Atanasie și Chiril care au luptat împotriva a două dintre cele mai mari erezii: arianismul și nestorianismul.

Sfântul Atanasie a luat parte la primul sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, unde l-a combătut pe Arie (arianismul), care susținea că Fiul lui Dumnezeu este cea dintâi ființă creată. Sfântul Atanasie s-a născut în anul 295, în Alexandria.

Calendar creştin ortodox 18 ianuarie. A fost făcut citeț în anul 312 și diacon în 318, dată după care el a ajuns secretarul patriarhului Alexandru.

Articolul continuă după reclamă

Ca diacon și secretar, el îl însoțește pe patriarh la Sinodul de la Niceea, în 325, unde joacă un rol decisiv în combaterea arianismului și în condamnarea lui Arie.

Pe acelaşi subiect

Datorită scrierilor sale, Sinodul de la Niceea a condamnat erezia ariană și a formulat un simbol de credință, cunoscut sub numele de Simbolul niceean, în care se afirmă că Fiul este născut din veșnicie din Tatăl, deofiinta cu El.

Calendar creştin. Ortodocşii îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Atanasie şi Chiril

Calendar creştin. Ce sfinţi sărbătorim pe 18 ianuarie

Este ales episcop al Alexandriei, odată cu moartea Sfântului Alexandru - 8 iunie 328.  A trecut la cele veșnice la 2 mai 373, după 45 de ani de episcopat, din care aproximativ 20 ani au fost petrecuți în exil.

Calendar creştin ortodox 18 ianuarie. Sfântul Chiril al Alexandriei l-a combătut pe Nestorie la Sinodul al III-lea ecumenic din Efes (431).

Nestorie susținea că în Iisus Hristos există două-persoane. Persoana divină a Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii și persoana umană sau istorică a lui Iisus Hristos, cu care s-a născut din Fecioara Maria.

De aceea erezia lui Nestorie s-a numit dioprosopism sau nestorianism. Această concepție eretică despre existența a două persoane în Iisus Hristos ducea la afirmația că Dumnezeul-Tatăl a avut doi fii.

Consecință acestei erezii era că Fecioara Maria n-a născut pe Fiul lui Dumnezeu că să merite a fi numită "Născătoare de Dumnezeu", ci a născut pe omul Hristos.

Datorită Sinodului de la Efes, i se recunoaște Fecioarei Maria atributul de Născătoare de Dumnezeu, notează crestinortodox.ro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Calendar creştin. Ce sfinţi sărbătorim pe 18 ianuarie