Social

Cantitate uriașă de heroină pură, confiscată de polițiștii antidrog din București

De Cristian Ionescu. Publicat pe 13.10.2019 la 16:49 Actualizat pe 13.10.2019 la 17:04

Polițiștii antidrog din București au confiscat 20 de kilograme de heroina pura, din care s-ar fi obținut peste 60 de kilograme de droguri prin diluare, preparata pentru consumatorii din București.

foto Profimedia

Polițiștii antidrog din București au confiscat 20 de kilograme de heroină pură, din care s-ar fi obținut peste 60 de kilograme de droguri prin diluare, preparata pentru consumatorii din București.

Mai exact, din cele 60 de kilograme ar fi rezultat 300.000 de doze (bile), care s-ar fi vândut pe piața neagră cu 7.500.000 lei (25 lei/ doza), adică 1.595.000 €.

Cea mai mare lovitură din acest an, pentru piața de droguri din București

Operațiunea desfășurată de peste 6 luni s-a întins pe raza municipiului București și a județelor Constanța, Ialomița, Călărași și Giurgiu, zonele de frontiera folosite de grupul infracțional organizat pentru introducerea drogurilor in țara.

Reteaua de aprovizionare era compusă din trei cetățeni din Rep Moldova și unul roman față de care se fac cercetati sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic internațional de droguri de mare risc.

Grupul infracțional organizat procura drogurile din Turcia și le transporta, prin intermediul unei firme de transport persoane, ce opera pe ruta Istanbul – Chișinău, apoi le lăsa pe teritoriul României, în vederea comercializării de către membrii celor mai puternice rețele de distribuție care acționau pe raza municipiului București și a județelor limitrofe.

În urma activităților desfășurate, în cauză au fost ridicate și sumele de 19.990 de euro, 784 USD, 2.125 de lire turcești, 2.087 de lei moldovenești și 2.580 de lei, o mașina, 10 tel mobile.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale.

În articolul

Cantitate uriașă de heroină pură, confiscată de polițiștii antidrog din București

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

urmează pe observator

Eveniment • la 12:31

Medic ambulanțier infectat cu coronavirus, trimis în misiuni după un rezultat greșit de la DSP Brașov

  • Totul a fost posibil după o anchetă epidemiologică demarată la nivelul instituției în legătură cu un alt angajat al Serviciului de Ambulanță Brașov, depistat pozitiv la COVID-19.
  • Inițial, medicul a fost anunțat de DSP Brașov că nu este infectat, deși își poate continua misiunile.
Eveniment • la 12:15

Ciprian și Grațian, frații lui Emi Pian, săltați de mascați și duși la Poliția Capitalei (Video)

  • Ciprian și Grațian Pian au fost duși la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.
  • Oamenii legii au ridicat de la casa familiei Duduianu șapte cutii cu diverse obiecte şi documente. 
Extern • la 11:40

Ultimele imagini cu pompierii evaporați de explozia din Beirut (Video)

  • Peste 150 de oameni au murit şi mii au fost răniţi în explozia care a devastat o mare parte din oraş şi a lăsat fără locuinţă sute de mii de oameni.  
  • Imaginile au fost filmate cu telefonul de unul dintre cei care au pierit în explozie. 
Eveniment • la 11:15

Virgil Musta: Am avut și pacienți pe care i-am salvat, apoi mi-au spus că ei nu cred că au avut coronavirus

  • În opinia sa, lupta cu pandemia nu poate fi câştigată decât prin prevenţie, mai ales că spitalele COVID sunt deja pline.
Vremea • la 11:10

Ploi, grindină și vijelii în România. 19 județe, sub cod galben până la ora 23.00

  • 19 județe sunt sub avertizare cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină.
  • Alerta este valabilă miercuri, în intervalul orar 12.00 - 23.00 în 19 județe ale țării.
Eveniment • la 11:08

Fiul marelui duhovnic Ilarion Argatu, mort după ce s-a răsturnat cu mașina pe un câmp din Bacău

  • Autoturismul în care se afla preotul Alexandru Argatu a lovit un stâlp, după care s-a răsturnat lângă un lan de porumb.
  • Impactul i-a fost fatal părintelui de 75 de ani.
Vezi toate știrile noi

Trending

Veste cruntă pentru criminalul lui Emi Pian! Ce a spus fratele liderului clanului Duduianu, în fața anchetatorilorpe a1.ro
Reacție de la Matei Balș, după ce Florin Salam a lansat acuzații grave la adresa medicilor: "Suntem țigani, ne-au spus să mergem la ghicitoare"pe a1.ro
Starea de alertă se prelungește? Anunțul de ultim moment al lui Ludovic Orban: ”Vom lua o decizie”pe spynews.ro
Cordunenii intervin în ”războiul” interlopilor? Ce mesaj a transmis șeful clanului după moartea celebrului Emi Pianpe spynews.ro
Ilie Dumitrescu, uluit de regulile din ţara unde rişti să ajungi la închisoare dacă nu respecţi izolarea la domiciliu: "Am primit un mesaj de la un prieten de-al meu"pe antenasport.ro
Gigi Becali se implică din nou în lupta cu coronavirusul! ”Dacă aveți Covid, luați Plaquenil și două de Zinc și la revedere cu Covidul”pe antenasport.ro
Observator 12pe antenaplay.ro
Daniela Crudu este istorie! Mihai Costea, într-o nouă relație cu o altă bombă sexy din lumea mondenă!pe antenastars.ro
Are sau nu are coronavirus? Horia Moculescu, primele declarații după ce a fost testat: „Am avut toate simptomele specifice”pe antenastars.ro
17 artiști care au pretenții exagerate de la staff-ul lorpe zutv.ro
Uite ce artiști au fugit din țara lor pentru o carieră de succes!pe zutv.ro
Adriana Bahmuțeanu, dezvăluire sfâșietoare după 11 ani de suferințăpe antena3.ro
Cele 3 otrăvuri pe care românii le înghit zilnic, fără să realizeze. Celebrul profesor Constantin Dulcan avertizează: Așa apar tumorilepe antena3.ro
Consumarea bauturilor alcoolice la volan: care este limita intre amenda si dosar penalpe cars.ro
Anunț de ultimă oră de la Digi | RCS-RDS: e gratis pentru toți clienții. Cum profiți de ofertă?pe playtech.ro
UPDATE Rusia a creat primul vaccin anti-COVID-19. Când va fi disponibil pentru populațiepe jurnalul.ro
Cât costă „mascarea” comisiilor din secțiile de votare la „locale? Guvernul a găsit baniipe jurnalul.ro