Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Capitala, împărţită în două. "Bucharest Pride", organizat în paralel cu marşul Normalităţii

Bucureştiul s-a împărţit în două azi, între cei care au scandat pentru diversitate şi cei care au mărşăluit pentru normalitate. Mii de oameni au participat la Marşul Diversităţii şi au cerut drepturi egale pentru toate minorităţile sexuale. De cealaltă parte, aproximativ o sută de persoane au scandat împotriva căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Cele două grupuri nu s-au întâlnit şi ambele marşuri s-au încheiat paşnic. 

de Andre Rotaru

la 09.07.2022 , 19:28

Îmbrăcaţi în culorile curcubeului, mii de oameni au mărşăluit prin centrul Capitalei pentru drepturile minorităţilor sexuale pe ritmuri de muzică pop. 

Alex Zorila, asociaţia ACCEPT: Noi trebuie să ieşim în fiecare an ca să ne apărăm drepturile pe care le avem şi care ne sunt ameninţate an de an prin noi legi şi să încercăm să dobândim altele noi.

Un steag uriaş al comunităţii a fost purtat prin centrul Capitalei. Pe pancarte, participanţii şi-au scris doleanţele: drepturi egale şi legi care să îi protejeze de discriminare.

Vezi și

Participant: E un moment bun să sărbătorim diversitatea şi să fim mai buni şi mai incluzivi cu toţi oamenii care sunt diferiţi.

Pe acelaşi subiect

Reporter: De ce l-aţi adus pe cel mic?

Participant:  Pentru că îi place. Abia aştepta să vină la paradă 

Participant: Trebuie să facem ceva şi pentru drepturile noastre şi trebuie să ştie lumea întreagă că existăm şi că avem şli noi nişte trăiri şi nevoi.

Participant: Toată lumea merită drepturi egale, şanse egale, atât sociale, politie, economice dar şi la dragoste.

Capitala, împărţită în două

Cu câteva ore înainte de marşul Diversităţii a avut loc, ca-n fiecare an, marşul Normalităţii, organizat de Noua Dreaptă. 

Participant: Unii îi spun LGBT. Mie îmi place să îi spun pe nume: e o mafie homosexuală. E o mafie homosexuală cu prelungiri şi terminaţii în toate instituţiile statului român. 

Participantă: Nu-s de acord. Românii sunt ortodocşi. Căsătoria trebuie să fie între un bărbat şi o femeie. 

Participantă: Protestez împotriva căsătoriilor homosexuale. Împotriva homosexualilor sau gayilor care vor să înfieze copii. 

Zeci de oameni care împărtăşesc aceleaşi idei s-au întâlnit în Piaţa Victoriei şi după o rugăciune au pornit în marş cu tricolorul prin Capitală. Marşul pentru normalitate s-a încheiat tot cu o rugăciune, pe Dealul Mitropoliei. 

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Capitala, împărţită în două. "Bucharest Pride", organizat în paralel cu marşul Normalităţii