Antena Meniu Search
x

Carrie Fisher, interpreta prinţesei Leia din "Războiul Stelelor", a încetat din viaţă la vârsta de 60 de ani

La Hollywood s-a mai stins o stea. Carrie Fisher, interpreta prinţesei Leia din "Războiul Stelelor", a încetat din viaţă la vârsta de 60 de ani. Actriţa suferise, acum cinci zile, un atac de cord la bordul unui avion.

Vezi și

La Hollywood s-a mai stins o stea. Carrie Fisher, interpreta prinţesei Leia din "Războiul Stelelor", a încetat din viaţă la vârsta de 60 de ani. Actriţa suferise, acum cinci zile, un atac de cord la bordul unui avion.

În 1977, o dată cu primul film din ciclul "Războiul Stelelor", Carrie Fisher a devenit peste noapte o vedetă mondială, la doar 20 de ani. A reluat rolul principal feminin, cel al prinţesei Leia, în următoarele două filme ale seriei, care i-au consolidat renumele. Dar lansarea triumfală a fost urmată de o carieră destul de accidentată, cu roluri secundare sau chiar episodice. De vină era şi atracţia, mărturisită mai târziu, pentru droguri şi alcool. Ea a suferit şi de tulburare bipolară, pentru care a fost tratată cu electroşocuri.

Dar Carrie Fisher a găsit mereu puterea să revină în centrul atenţiei. S-a remarcat nu doar ca actriţă ci şi ca scriitoare şi scenaristă: un roman i-a fost ecranizat cu succes, tot la Hollywood.

În ultimul timp, Carrie Fisher părea să-şi fi relansat cariera, mai ales datorită noii serii din "Războiul Stelelor", în care relua, după patru decenii, rolul prinţesei Leia.

Dar atacul cardiac produs în avionul care o aducea din Marea Britanie s-a dovedit fatal. Printre primii care şi-au exprimat durerea şi regretul, pe reţelele sociale, s-a aflat chiar mama sa, Debbie Reynolds, ea însăşi o actriţă celebră în anii 50. I s-au alăturat vechii parteneri din "Războiul Stelelor" şi nenumărate alte vedete, dar şi admiratori de rând.

Carrie Fisher încheiase, de curând, filmările la al optulea episod din "Războiul Stelelor". Personajul prinţesei Leia îi supravieţuieşte şi o va păstra, pentru totdeauna, în inimile spectatorilor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri sociale » Carrie Fisher, interpreta prinţesei Leia din "Războiul Stelelor", a încetat din viaţă la vârsta de 60 de ani