Antena Meniu Search
x

SPECIAL! Castelul Hasdeu, templul dintre doua lumi

Bogdan Petriceicu Hasdeu si Iulia Hasdeu. O lectie de viata, de suferinta si de moarte. Astazi, in castelul Hasdeu, de la Campina, legenda continua.

Vezi și

Sfasiat de disparitia tragica a fiicei sale, carturarul a dezvoltat o obsesie pentru a o aduce inapoi si ar fi reusit. Marturie sta castelul pe care l-a construit exact cum i-ar fi dictat spiritul Iuliei. Un spirit pe care l-ar fi simtit pana si Ioan Luca Caragiale.

Cat e legenda? Cat e adevar? Sa fie castelul de la Campina un loc in care realitatea noastra si cea dintr-o alta lume se impletesc? Nu exista un raspuns exact. Insa fiecare detaliu te duce cu gandul la paranormal.

Intrarea in castel, impodobita cu zeci de simboluri, este strajuita de doi sfincsi. Un simbol al misterului, un simbol al protectiei. Doi paznici pentru trecera din aceasta lume, in cealalta. Doi paznici pentru spiritul Iuliei Hasdeu.

Un loc unic in Romania, castelul de la Campina ar fi fost proiectat chiar de spiritul Iuliei Hasdeu. Scrie si in plan, negru pe alb: cladirea a fost construita la indicatiile mediumului Bogdan Petriceicu Hasdeu. Atat de mult isi iubea fiica, incat a reusit sa fie cu ea, chiar si dupa moartea ei.

Iulia Hasdeu a fost copilul minune al secolului XIX. La doi ani citea, la nici patru, scria, la 11 terminase deja liceul, iar la 16 fusese admisa la Sorbona.

Geniul ei nu a apucat sa infloreasca. La doar 17 ani, Iulia, pe atunci studenta la Sorbona, a fost diagnosticata de medici cu tuberculoza. O boala fara leac in acele vremuri.

"Dupa moartea fiicei mele, eu trebuia sa ma impusc sau sa innebunesc, una din doua. Dar puteam, oare, sa innebunesc eu, cand citeam zi si noapte numai scrierile ei, in care o angelica imi vorbea despre credinta si speranta? Puteam oare sa innebunesc, cand corpul ei zacand in groapa, spiritul ei mai viu ca oricand era necontenit in mine?", scria Bogdan Petriceicu Hasdeu.

A ales o a treia varianta. Sa intre in contact cu spiritul Iuliei, pe care-l simtea mereu aproape. A renuntat la toate lucrarile de care se ocupa, chiar si la visul vietii lui. Un dictionar etimologic al limbii romane. A devenit tot mai obsedat sa intre in contact cu fiica lui si in cele din urma, a reusit. A notat acest episod in jurnal: “Deodata, mana mea se puse in miscare fara astampar. Vreo cinci secunde cel mult. Cand bratul se opri si creionul cazu dintre degete, ma simtii desteptat dintr-un somn, desi eram sigur ca nu adormisem. Aruncai privirea pe hartie si cetii acolo foarte limpede: <Je suis heureuse; je t'aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire>, Julie Hasdeu”.

De atunci, Iulia i-ar fi tot vorbit. Mai intai, i-ar fi spus cum sa ridice castelul, in care exista o incapere dedicata sedintelor de spiritism.

Prezenta Iuliei la castel este, astazi, o legenda. Pentru apropiatii lui Hasdeu era, insa, o certitudine. Dramaturgul Ion Luca Caragiale a imortalizat un astfel de episod.

“Caragiale a vizitat castelul in 1896. A venit pentru a-i lua un interviu lui Hasdeu despre starea literaturii. Primul lucru pe care l-a facut Caragiale si pe care trebuia sa-l faca, era acela de a se prezenta stapanei castelului, care nu era doamna Hasdeu ci Lilica, domnisoara Iulia Hasdeu”, spune Jenica Tabacu, directorul Muzeului Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Aparitiile au continuat. Si ar continua si in zilele noastre. Cateodata, pianina care a apartinut Iuliei incepe sa cante, de una singura.

Castelul in care si-a trait viata dupa moartea fiicei sale a devenit si locul in care marele carturar s-a stins, in 1907.

Multi au crezut ca Hasdeu si-a pierdut mintile cand Iulia a trecut din aceasta lumea in cealalata. Mai ales cand a declarat ca el a fost mediumul prin care spiritul fiicei sale i-a transmis planurile castulului. Oare este posibil ca un erudit care a lasat o mostenire culturala unica in Romania sa fi pierdut calea?

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Observator » Stiri sociale » SPECIAL! Castelul Hasdeu, templul dintre doua lumi