Cât ne costă să mergem cu transportul în comun? Vezi în ce oraş te costă cel mai mult un abonament pe toate liniile
De multe ori când vrem să facem puţină economie alegem să lăsăm maşina în parcare şi să luăm tramvaiul sau autobuzul. E drept, diferenţa o simţim imediat la buzunar.
De multe ori când vrem să facem puţină economie alegem să lăsăm maşina în parcare şi să luăm tramvaiul sau autobuzul. E drept, diferenţa o simţim imediat la buzunar.
Dar nu e chiar atât de mare pe cât ne-am dori. Şi depinde de oraşul în care locuim.
Cel mai mult plătesc piteştenii. Pentru un abonament pe toate liniile, dau 150 de lei. Sunt astfel pe primul loc în topul oraşelor cu cele mai scumpe abonamente la mijloacele în transport în comun din Europa de Est.
Locuitorii din Varşovia sau vecinii noştri din Vest, ungurii plătesc mai puţin. Aproape mai puţin de jumătate, cheltuie şi bucureştenii. Doar 80 de lei. E drept, în general, în aproape toate oraşele de la noi, vorbim de preţuri mai mari la abonamentele pentru mijlocele de transport în comun decât în Bucureşti.
În Cluj, de exemplu, acolo unde abonamentul pe toate liniile nenominalizat costă 155 lei, orfanii, studenţii la zi şi şomerii au gratuitate. De abonamente gratuite au parte şi persoanele invalide, dar şi însoţitorii lor.
Abonamente ieftine găsim, de exemplu, în Arad. De aproape trei ori mai ieftine decât în Piteşti. Doar 65 de lei. Şi dacă ne gândeam că nu se poate mai puţin de atât, ei bine, ajungem în Ploieşti. Acolo, oamenii plătesc doar 63 de lei pe lună pentru un abonament pe toate liniile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰