Antena Meniu Search
x

OBSERVATOR SPECIAL: Catina, planta-minune

Catina are de 10 ori mai multa vitamina C decat citricele si tot de 10 ori mai mult beta-caroten decat morcovii! Asta, la o dimensiune de 10 ori mai mica

Vezi și

Catina nu este cunoscuta de ieri, de azi. Ci de mii de ani. Stramosii nostrii, dacii, o foloseau ca planta medicinala. Micile fructe, rosii sau albe, ajuta la bolile de piele, la afectiunile hepatice, intareste imunitatea organismului. Mai pe scurt, cam 1.000 de pastile moderne asamblate de Mama Natura intr-o mica si eficienta margica de sanatate. “Uleiul de catina e foarte bun folosit si pentru tratament cosmetic, inclusiv pentru plaje, protector solar si da si culoarea frumoasa la plaja. Retine razele ultraviolete si nu te arzi. Si e foarte placut”, a spus Bogdan Florea, administratorul unui magazin naturist.

Deci catina e la mare cautare. Lumea vrea bio, vrea sanatate, vrea multe. Si ele vin. Dar pe filiera Germania. Pentru ca nemtii stiu de efectele benefice ale plantei. Pe plaiurile mioritice insa, catina nu are un loc atat de bine stabilit in inimile cultivatorilor. Dar nu toti vad lucrurile in acesta perspectiva. “Nu necesita tratamente fito-sanitare, nu necesita ingrasaminte chimice, nu are nevoie, in afara de apa si lumina, singurele conditii importante pe care trebuie sa le intruneasca o cultura de catina… ecologica”, a mentionat fermierul Dan Corb.

Barbatul s-a saturat de recolte compromise de seceta sau de indundatii, de culturi nimicite de daunatori animali sau umani si a decis sa creasca planta-minune. “Anii agricoli sunt destul de dificili. Acum e seceta, acum e furtuna, calamitati, firmele de asigurari neserioase care fac pe agricultori. Cel mai usor iti ia banii cand esti calamitat. atunci vin tot felul de piedici, manevre care se fac, orice ca sa nu dam banul inapoi sau sa-l despagubim pe client.”, a tinut sa sublinieze fermierul.

Asa ca a sadit cam 15.000 de plante ce vor produce cam 100 de tone de catina in urmatorii ani. Tradus in limba comuna a planetei, banii, recolta ii va aduce un profit de 2.500 de euro la hectar. Minimum.

Prima recolta va lua cel mai probabil drumul strainatatii. V-am spus deja ca nemtii sunt obsedati de "ginsegul" romanesc. Pentru viitor insa, Dan Corb are alte planuri pentru culturile sale. Cu ajutorul fondurilor europene vrea sa-si dezvolte o afacere bazata exclusiv pe catina. “La proiect ne-am gandit. Anul viitor, o sa incercam sa facem hala pentru pastrare, pentru congelare, pentru procesare, instalatie de suc, in combinatie cu alte tipuri de fructe. Se pot face foarte multe. Sunt multe moduri de a-l valorifica, nu neaparat numai fructul in sine”, considera Dan Corb.

Ceea ce ar insemna un aflux de produse bazate pe catina in farmaciile naturiste de la noi. Unde cererea e din ce in ce mai mare. “Au inceput sa consume cat mai mult plante si produse naturale. Catina e produsul care e pe primul loc care se consuma, fiind benefic pentru intregul organism. Este accesibila fiecaruia care vrea sa se trateze natural si sanatos”, a precizat administratorul unui magazine naturist.

Sanatoasa, deloc pretentioasa si accesibila tuturor, catina poate deveni o cultura de viitor. Mai ales ca sunt foarte putini la noi in tara cei care exploateaza la maximum beneficiile acestei plante-minune.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » OBSERVATOR SPECIAL: Catina, planta-minune