Caz ŞOCANT la Prahova! Un nou-născut a fost găsit în latrina unei case! În ce stare se află acum micuţul
Bebeluşul a fost scos viu de acolo, dar a intrat în stop cardio-respirator şi medicii încearcă să îl readucă la viaţă.
Bebeluşul a fost scos viu de acolo, dar a intrat în stop cardio-respirator şi medicii încearcă să îl readucă la viaţă.
Totul a început după ce o femeie de 34 de ani s-a prezentat la Maternitatea din Ploieşti, cu o hemoragie puternică şi semne că născuse recent. Medicii au anunţat imediat poliţia. Agenţii s-au dus ţintă la locuinţa femeii, din satul Potigrafu.
Au descoperit imediat unde se afla bebeluşul şi au dărâmat latrina ca să-l poată scoate. Unul dintre poliţişti a demonstrat că nu e inutil să înveţi cum se fac manevrele de resuscitare, aşa că a început să-i facă masaj cardiac bebeluşului până la sosirea medicilor.
Aceştia au sosit cât se poate de repede, numai că - odată urcat în Salvare - copilaşul a intrat în stop cardio-respirator. Ambulanţa a ajuns în timp util la spital, astfel încât specialiştii au putut continua resuscitarea cu aparatură mai performantă.
Poliţiştii au început o anchetă pentru a afla dacă femeia a născut în latrină sau şi-a aruncat acolo bebeluşul. Potrivit unor locuitori din Potigrafu, aceasta ar avea probleme psihice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰