Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cazul „Elodia” din Neamț a ajuns la final!

Judecătorii l-au condamnat, miercuri, pe Narcis Costel Țuțuianu la 20 de ani de închisoare pentru uciderea soției cu care se afla în divorț. Sentința este definitivă și executorie.

de Redactia Observator

la 25.06.2015 , 08:38

Judecătorii l-au condamnat, miercuri, pe Narcis Costel Țuțuianu la 20 de ani de închisoare pentru uciderea soției cu care se afla în divorț. Sentința este definitivă și executorie. 

Astfel, ia final cazul pe care presa nemțeană l-a intitulat 'Elodia de Neamț' datorită asemănării izbitoare cu cel al Elodiei Ghinescu.

Țuțuianu se afla în divorț cu soția sa, cu care aveau și un copil, iar cei doi nu mai locuiau împreună. Ultima dată, Georgiana Ramona Pruteanu a fost văzută pe 22 ianuarie 2012 de patronul firmei la care lucra, care de altfel a lăsat-o cu mașina la circa 300 de metri de casa în care locuia cu părinții și copilul, în comuna Tașca.

Articolul continuă după reclamă

Din acel moment, tânăra nu a mai fost văzută și nici cadavrul nu a fost găsit, în ciuda faptului că a fost căutat de scafandri atât în lacul de acumulare Izvorul Muntelui, cât și cu câinii specializați în toate râpele din zonă.

Principalul suspect a devenit Narcis Țuțuianu, care a fost arestat preventiv. Acesta a fost supus testului cu poligraful pe care nu l-a trecut și a încercat să mituiască polițistul care a efectuat testul, fără succes însă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Cazul „Elodia” din Neamț a ajuns la final!