Observator » Ştiri sociale » Cazul Mircea Băsescu, în presa internațională

Cazul Mircea Băsescu, în presa internațională

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 20.06.2014, 13:15 | Modificat la 20.06.2014, 13:20

Scandalul în care este implicat Mircea Băsescu e preluat pe larg şi de presa internaţională. Agenţiile de ştiri, posturile tv şi publicaţiile străine au preluat ştirea că fratele Preşedintelui României a fost reţinut

Scandalul în care este implicat Mircea Băsescu e preluat pe larg şi de presa internaţională. Agenţiile de ştiri, posturile tv şi publicaţiile străine au preluat ştirea că fratele Preşedintelui României a fost reţinut 

Nu lipsesc nici detaliile despre înregistrările difuzate de Antena 3, în care Mircea Băsescu recunoaşte că a primit bani de la familia lui Bercea Mondial. 

Agenţia Reuters titrează că fratele preşedintelui României a fost reţinut, fiind suspectat de luare de mită. Ştirea face referire la înregistrarea difuzată de Antena 3, în care Mircea Băsescu recunoaşte că a primit o sumă mare de bani.

Articolul continuă după reclamă

Agenţia germană DPA a preluat ştirea cu titlul "Şeful statului român, sub presiune din cauza legăturilor fratelui său cu Mafia". Scandalul în care este implicată familia Băsescu este detaliat şi pe pagina postului german DEUTSCHE WELLE. "Preşedintelui României i se cere demisia ca urmare a scandalului de corupţie în care e implicat fratele său" este titlul ştirii.

Agenţia France Presse, preluată de numeroase publicaţii de limbă franceză, precizează că acţiunea procurorilor este urmarea dezvăluirilor difuzate de Antena 3.

"Procurorii anticorupţie îl reţin pe fratele preşedintelui României", titrează publicaţia EU Observer, în timp de jurnaliştii de la Euractiv, una dintre cele mai citite publicaţii specializate în afaceri europene, scriu că "Băsescu este presat să demisioneze pentru o presupusă luare de mită care îi implică familia".

Pe acelaşi subiect

Vestea reţinerii lui Mircea Băsescu a ajuns rapid şi pe celălalt mal al Atlanticului. Washington Post a notat şi reacţia preşedintelui şi spune că "Preşedintele României a dezminţit orice implicare în scandalul de corupţie în care e implicat fratele său"