Ce modificări aduce 1 august. Salarii mai mari pentru primari, contribuţii majorate pentru angajaţi şi fără ştampilă la autorităţi!
Potrivit unei Ordonanţe aprobate de Guvern, începând de astăzi, 1 august, angajatorii sunt obligaţi să le plătească angajaţilor cu normă parţială contribuţii la pensii şi sănătate, majorate la nivelul salariului minim pe economie. Tot de astăzi, consiliile locale pot aproba o nouă grilă salarială, astfel încât niciun salariu să nu îl depăşească pe cel al viceprimarului, pentru cei cu funcţii sub a lui.

Conform Ordonanţei Guvernului, măsura obligativităţii achitării contribuţiilor CAS şi CASS de către angajatori nu va duce la majorarea contribuţiei salariatului, ci doar la majorarea costurilor cu salariile ale angajatorilor.
Drept urmare, reţinerile pe ştatul de salarii datorate de salariat la contribuţia individuală la pensii, respectiv la contribuţia individuală la sănătate nu se modifică. Se majorează baza de calcul pentru contribuţia la pensii şi sănătate plătită de angajator, notează Mediafax.
Practic, salariul net încasat de salariat nu scade, cresc doar cheltuielile angajatorului pentru aceste contracte cu timp parţial.
Tot de astăzi, se modifică şi o legislaţia privind societăţile comerciale, în sensul în care firmele nu mai sunt obligate să aplice ştampila pe vreun documente în relaţia cu instituţiile statului. Mai mult, o altă modificare priveşte firmele din România. Astfel, societăţile cu afaceri cuprinse între 100.001 şi 500.000 de euro au trecut de la impozit specific la impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
Cei vizaţi trebuie să depună, până la 25 august 2017, formularul 010, prin care vor anunţa autorităţile despre modificarea sistemului de impunere. Tot până la data de 25 august 2017, firmele în cauză vor declara şi achita impozitul specific aferent perioadei cuprinse între 1 ianuarie şi 31 iulie 2017.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰