Ce servicii medicale gratuite vom primi pe baza asigurării de sănătate
Guvernul a stabilit astăzi, după luni de amânări, ce servicii medicale vom primi pe baza asigurării pe care o plătim la stat.
Guvernul a stabilit astăzi, după luni de amânări, ce servicii medicale vom primi pe baza asigurării pe care o plătim la stat. Se introduc analize noi, decontate de stat, dar apar şi obligaţii ale pacienţilor.
Oficialii din Sănătate spun că vor să pună accentul pe prevenţie. Aşa au introdus controlele OBLIGATORII la medicul de familie. Chiar dacă te ştii sănătos, dacă ai până în 39 de ani, trebuie, o dată la 3 ani, să faci un control la medicul de familie. Cei peste 40 de ani trebuie să facă asta anual.
În cazul gravidelor, s-a introdus şi testarea pentru hepatita cu virus B şi C, în plus faţă de testarea HIV. Pe baza asigurării de sănătate NU vom mai primi însă servicii de homeopatie şi fitoterapie.
DAR, se vor deconta noi investigaţii precum sodiu seric, potasiu seric, angiografie, RMN, testosteron. La fel şi serviciile stomatologice de urgenţă, iar internările nu se vor mai face aşa uşor, ci doar pentru anumite boli.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰