Colierul de doua milioane de euro furat de la Cannes, cautat in Romania
Politistii romani trebuie sa caute un colier de aproape doua milioane de euro. Bijuteria a disparut in timpul Festivalului de la Cannes, iar anchetatorii francezi n-au reusit nici acum s-o gaseasca
La Cannes, colierul din aur roz batut in nestemate a fost vedeta casei de bijuterii De Grisogono. Toate divele si l-ar fi dorit la gat, macar pentru o seara. Acum, e cea mai cautata bijuterie din Romania. “Interpol s-a adresat tuturor tarilor, printre care si Romaniei, solicitandu-ne sprijinul pentru identificarea acestui colier”, a explicat chestorul Vasile Viorel, seful Inspectoratului General al Politiei Romane.
Incrustata cu diamante si smaralde, bijuteria valoreaza aproape doua milioane de euro.
A ajuns in mainile hotilor chiar de sub privirile lui Sharon Stone, Leonadro DiCaprio si Paris Hilton. Extrem de indrazneti si priceputi, infractorii au furat bijuteria la o petrecere de la festival. Au ridiculizat paza pana in dinti.
Colierul cu peste 800 de diamante a disparut fara urma. Iar de aproape trei saptamani, e cautat in toata lumea. Chiar daca s-au alaturat cautarii, politistii romani cred ca merg pe o pista falsa. “Din datele pe care le avem noi, nu rezulta ca ar fi implicati cetateni romani sau ca acest colier s-ar afla pe teritoriul Romaniei”, a mai spus Vasile Viorel.
In Romania, insa, o bijuterie precum cea de la Cannes este foarte rara daca nu chiar inexistenta. Exista podoabe batute cu diamante, dar la alte preturi. Si la noi, bijuteriile scumpe mai mult se inchiriaza decat se cumpara pentru evenimente de gala.
Anul acesta, Cannes-ul a fost o gaura neagra pentru bijutierii celebri. Chiar la inceputul festivalului, o alta casa de bijuterii a fost pagubita cu aproape 1,5 milioane de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰