Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Comunele din jurul Capitalei şi a marilor oraşe se urbanizează

Trăim într-o ţară care pe deoparte renaşte şi pe alta moare. O arată statisticile, care demonstrează că în România sunt localităţi care şi-au triplat populaţia

de Redactia Observator

la 11.01.2018 , 21:55

Trăim într-o ţară care pe deoparte renaşte şi pe alta moare. O arată statisticile, care demonstrează că în România sunt localităţi care şi-au triplat populaţia în ultimii 10 ani, dar şi zone din care au plecat peste jumătate dintre locuitori.

Acestea sunt argumentele care i-au convins pe orăşeni să dea viaţa urbană... pe una la ţară. Suntem la Floreşti, o comună din judeţul Cluj, a cărei populaţie s-a triplat în ultimii zece ani. De la aproape 8 mii de locuitori în 2007, la peste 33 de mii, un deceniu mai târziu. E drept că există şi dezavantaje. 

Şi comunele din jurul Capitalei se urbanizează. În timp ce câteva zone prosperă, altele rămân fără locuitori. Un astfel de exemplu este localitatea Rediu din Galaţi. În urmă cu trei decenii, aici îşi duceau traiul peste 4000 de oameni. Acum, au rămas mai puţin de jumătate. 

Vezi și

În acest ritm, autorităţile se tem că în 15 ani localitatea va dispărea. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Comunele din jurul Capitalei şi a marilor oraşe se urbanizează