Cu partituri în mâini, colegii au plâns lângă sicriul lui Octavian Dumitru
Cântece şi suspine. Aplauze şi lacrimi. Aşa şi-a încheiat Octavian rolul în această lume. Bas baritonul de la operă, care a ales să moară la 34 de ani, a fost înmormântat la Galaţi.
Cântece şi suspine. Aplauze şi lacrimi. Aşa şi-a încheiat Octavian rolul în această lume. Bas baritonul de la operă, care a ales să moară la 34 de ani, a fost înmormântat la Galaţi.
O viaţă dedicată operei. Şi un sfârşit de tragedie. Octavian a trăit pentru aplauzele publicului. Şi a plecat, tot în aplauze. Vocea lui putea cuceri marile scene ale lumii. Însă nu va mai răsuna niciodată.
Urma să aibă o familie. Îşi ceruse iubita în căsătorie. Îi promisese o rochie albă. O viaţă fericită. Nu haine negre şi suferinţă. Tânăra care n-a mai apucat să-i devină soţie nu s-a depărtat de sicriu.
Cu partituri în mâini, colegii care i-au împărtăşit succesul şi-au luat adio prin muzică. Un requiem pentru Octavian. Au cântat şi l-au plâns pe tânărul artist care a ales tăcerea veşnică.
Cea mai grea despărţire a fost pentru părinţii lui. Tatăl şi-a aplaudat pentru ultima oară fiul de care era atât de mândru. Octavian şi-a luat viaţa, în casa lui din Iaşi. Fără explicaţii, fără bilet de adio. Au rămas rolurile lui. Premiile. Şi o scenă puţin mai goală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰