Un cuplu din Bucureşti şi-a creat propriul atelier de ceramică la Sibiu (Video)
Doi tineri din Bucureşti, soţ şi soţie, au dat aglomeraţia din Capitală pe traiul liniştit din Transilvania. Reţeta a fost de succes pentru că după ce s-au mutat la Sibiu au pus încet bazele unei afaceri de succes.
Doi tineri din Bucureşti, soţ şi soţie, au dat aglomeraţia din Capitală pe traiul liniştit din Transilvania. Reţeta a fost de succes pentru că după ce s-au mutat la Sibiu au pus încet bazele unei afaceri de succes. Şi-au creat propriul atelier de ceramică în care confecţionează căni, farfurii şi obiecte de decor destinate industriei Horeca.
Totul a pornit în 2016 cu micul cuptor din casa lor. Acum, Alexandra și Florin au propriul atelier de 130 metri pătrați și două angajate. Chiar dacă afacerea a evoluat, au păstrat însă modul de lucru ce le-a adus succesul. Lutul, ceramica și porțelanul se lucrează aproape în totalitate manual.
Procesul tehnologic este de lungă durată. După ce sunt modelate şi lăsate la uscat câteva zile, obiectele ceramice sunt finisate şi ajung apoi în cuptor unde sunt arse la temperatură mare.
În timp ce Florin se ocupă de procesul tehnologic, Alexandra este responsabilă de marketingul produsului. Aproape 90% din producţia celor doi soţi ajunge în restaurantele de top din toată ţara.
În funcţie de mărime şi complexitate, obiectele ceramice se vând cu până la 250 de lei bucata. Preţul este însă de ordinul sutelor de euro, dacă doritorii vor pictatură cu aur coloidal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰