De ce trebuie să mâncăm cel puţin un măr pe zi
Un studiu recent arată că, dacă oamenii trecuţi de 50 de ani ar mânca cel puţin un măr pe zi, s-ar reduce foarte mult riscul deceselor din cauza infarcturilor sau atacurilor cerebrale.
Merele au un efect similar cu cel al medicamentelor prescrise pentru circulaţia sângelui, dar au un plus: nu au efecte secundare, în timp ce toate aceste pastile au!
Un studiu făcut de englezi spune că două treimi din populaţia adultă nu mănâncă fructe sau legume zilnic! Conform cercetătorilor, dacă adulţii de toate vârstele ar mânca o porţie de fructe sau legume zilnic, 11.000 de decese cauzate de infarcturi şi atacuri cerebrale ar fi evitate în fiecare an.
Doctorul Briggs spune că "Un măr pe zi te ţine departe de doctor. Un stil de viaţă ordonat, cu fructe şi legume în dieta de zi cu zi previne bolile cardio-vasculare".
"Merele sunt fructele ce conţin antioxidanţi naturali, dar şi compuşi chimici numiţi flavonoide, care sunt foarte buni pentru sănătate şi pentru starea de bine a organismului", a explicat Briggs pentru BBC.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰