Decizie amânată în dosarul ICA
"Rechizitoriul ăsta este un fel de crimă!" Asta a declarat Dan Voiculescu la ieşirea din sala de judecată, indignat de toate neregulile din dosarul ICA.
"Rechizitoriul ăsta este un fel de crimă!" Asta a declarat Dan Voiculescu la ieşirea din sala de judecată, indignat de toate neregulile din dosarul ICA.
La sfârşitul unei zile întregi de pledoarii ale avocaţilor şi audieri maraton la Curtea de Apel, Dan Voiculescu a făcut o declaraţie tranşantă. Dan Voiculescu a mai spus că rechizitoriul din dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare nu este întemeiat pe nicio probă materială. El îl acuză pe procurorul de caz de minciuni, interpretări şi date eronate.
În cele aproape 15 minute, în care şi-a susţinut cauza, Dan Voiculescu a declarat că la dosarul ICA există mărturii în care inculpaţii au scris că procurorii i-au determinat să spună lucruri negative.
El a mai zis şi că întreaga urmărire penală s-a făcut în lipsa sa şi că nu a fost chemat niciodată de procurori la discuţii. Iar avocatul său nu a fost prezent la audierile martorilor.
Dan Voiculescu consideră că s-a făcut o nedreptate şi asupra oamenilor care au fost citaţi în dosar pe nedrept. Pronunţarea în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare a fost amânată. Avocaţii îşi pot depune concluziile scrise până mâine şi apoi va fi anunţată data pronunţării.
Înapoi la Homepage
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰