Declaraţii ULUITOARE!“A fost un accident de muncă. Nimeni nu l-a obligat”. Asta spune un ŞEF din poliţie despre moartea lui Gigină, pentru a-l apăra pe Oprea
Vasile Lincu, preşedintele sindicatului poliţiştilor şi vameşilor “Pro Lex”, îi ia apărarea fostului ministru Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.
Vasile Lincu, preşedintele sindicatului poliţiştilor şi vameşilor “Pro Lex”, îi ia apărarea fostului ministru Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.
Mai mult, Lincu spune că pe Gigină nu l-a ucis nimeni şi nici n-a fost obligat să deschidă coloana oficială a lui Oprea, pe ploaie.
“De când a apărut cazul nefericit am spus că domnul ministru poate fi cercetat penal şi poate fi şi judecat pentru abuz în serviciu. Eu cred că încadrarea corectă este aceasta, pentru că abuzul în serviciu a avut ca efect uciderea poliţistului, de fapt, moartea, nu uciderea, că nu l-a ucis nimeni, nu l-au forţat, nu l-au obligat”, a declarat Lincu.
Acesta a adăugat că sunt multe persoane implicate în acest caz, care ar trebui să fie trase la răspundere.
“Pentru că nu ministrul cere ‘Du-mă acolo’. Sunt persoane abilitate care să stabilească încadrarea corectă dacă avea dreptul să beneficieze de escortă sau nu. Mi se par şi mai responsabile aceste persoane pentru că nu au făcut-o”, a continuat Lincu.
Preşedintele sindicatului poliţiştilor şi vameşilor “Pro Lex” a adăugat că moartea poliţistului reprezintă, mai degrabă, un accident de muncă.
DNA a cerut aviz din partea Senatului pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.
Bogdan Gigină a murit într-un accident de motocicletă produs în timp ce deschidea pe ploaie coloana oficială a fostului vicepremier Gabriel Oprea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰