Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dezbaterea privind interzicerea ţigărilor electronice în spaţiile publice a ajuns proiect de lege

Deocmadată, proiectul legislativ este în dezbatere la Senat. Mai este însă un drum lung până când ar putea avea efecte aici, în localurile publice.

de Redactia Observator

la 12.04.2018 , 22:01

Deocmadată, proiectul legislativ este în dezbatere la Senat. Mai este însă un drum lung până când ar putea avea efecte aici, în localurile publice. Cert este că discuţia aprinde spiritele nu numai între autorităţi şi producătorii de tutun, ci şi printre fumători.

Sunt multe voci care spun că ţigările electronice sunt la fel de nocive precum cele clasice. La fel şi dispozitivele care încălzesc tutunul. Raed Arafat spunea că viciul este din ce în ce mai întâlnit în licee şi trebuie stopat.

Potrivit unui studiu, numai în patru ani, s-a înregistrat o creştere de 900 la sută a utilizării ţigărilor electronice pritre elevi. Şi vedem acum că secretarul de stat are şi mai mulţi adepţi. 23 de parlamentari, mai exact. Dacă va fi votată, măsura va fi aplicată şi în mijloacele de transport în comun sau în apropierea locurilor de joacă. 

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Dezbaterea privind interzicerea ţigărilor electronice în spaţiile publice a ajuns proiect de lege