Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un taximetrist din Capitală care TÂLHĂREA turişti străini a fost prins şi arestat pentru 30 de zile

Şoferul i-a smuls unuia dintre ei toţi banii din mână, după ce acesta a refuzat să-i plătească preţul cerut. Taximetristul i-a blocat în maşină, iar după ce le-a luat banii a demarat în trombă. Nu sunt primii turişti pe care îi jefuieşte.

de Redactia Observator

la 28.08.2017 , 21:14

Şoferul i-a smuls unuia dintre ei toţi banii din mână, după ce acesta a refuzat să-i plătească preţul cerut. Taximetristul i-a blocat în maşină, iar după ce le-a luat banii a demarat în trombă. Nu sunt primii turişti pe care îi jefuieşte.

"A oprit maşina şi mi-a furat banii. Ne-a speriat!" Aşa s-a încheiat vacanţa în România pentru doi turci care au venit să viziteze Capitala. Sâmbătă noaptea, după câteva ore de distracţie în club, bărbaţii au chemat un taxi. Când au ajuns la destinaţie, şoferul le-a cerut o sumă mult prea mare. 

"L-am întrebat cât costă? El a spus 107 lei. I-am spus că e mult prea scump. Aparatul de taxat era întors spre şofer, noi nu am văzut." Peste 100 de lei pentru o cursă de aproape 5 km, care, în mod normal, nu ar fi depăşit 60 de lei. Cei doi turişti i-au cerut taximetristului să repete traseul, de data aceasta, cu aparatul pornit. "Conducea cu viteză şi i-am spus să oprească maşina. A oprit maşina, a blocat portierele, a încercat să-mi ia telefonul. Apoi mi-a luat banii din mână."

Vezi și

200 de lei şi 5 euro. Atât a reuşit să le fure taximetristul, înainte să demareze în trombă. Imediat, turiştii au mers direct la secţia de poliţie. 

Cei doi au reţinut numărul maşinii, iar aşa poliţiştii au reuşit să-l prindă rapid pe taximetrist. Nu e la primul incident. În urma cercetărilor, poliţiştii au descoperit că taximetristul a mai făcut două victime, tot cetăţeni străini, în luna iunie a acestui an. Mai precis, bărbatul şi-a ameninţat clienţii cu un obiect ascuţit, iar mai apoi le-a luat un telefon dar şi o mie de euro.

Acum, taximetristul este cercetat pentru trei infracţiuni de tâlhărie şi a fost închis pentru următoarele 30 de zile. Cei doi turişti spun că incidentul nu i-a descurajat şi vor mai veni în vizită în România.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Un taximetrist din Capitală care TÂLHĂREA turişti străini a fost prins şi arestat pentru 30 de zile