Ea este Iuliana, tânăra din Bistrița care și-a pierdut fiul și soțul în accidentul din Suceava. Femeia are fractură craniană, leziuni la coloană și abdomen (Foto Video)
Starea Iulianei Popa, tânăra din Bistrița care și-a pierdut fiul și soțul în accidentul din Suceava, este în continuare foarte gravă.
Starea Iulianei Popa, tânăra din Bistrița care și-a pierdut fiul și soțul în accidentul din Suceava, este în continuare foarte gravă, prognosticul medicilor de la Spitalul Județean Suceava fiind rezervat.
Medicul Mihai Ardeleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, a declarat, luni, că Iuliana Popa, în vârstă de 38 de ani, se află internata în sectia de terapie intensivă, după ce a fost supusă unei intervenții chirurgicale în zona abdominală.
"Femeia a suferit un traumatism abdominal complex, care a necesat o intervenție chirurgicală. Nu s-a scos niciun organ, s-a reușit să se coase toate organele afectate. Victima a avut un traumatism de mezenter, o structură importantă care ancorează intestinele, s-a putut coase și mezenterul și intestinul subțire. Din păcate, ce este mai rău este o fractuă de bază de craniu și o fractură de corp vertebral lombar 5, care vor necesita să fie urmărite de medicul neurochirurg. Femeia se află la terapie intensivă, este stabilă hemo-dinamic, dar probleme neurochirirgicale suscită o urmărire îndeaproape".
În ceea ce-l privește pe șoferul care a provocat tragedia, acesta s-a ales cu un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, a declarat Ionut Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Un accident violent a distrus o familie, pe o şosea din Suceava. Un copil de 9 ani şi tatăl lui au murit în urma impactului, iar mama băiatului a ajuns în stare gravă la spital. Maşina în care se afla familia a fost spulberată de un microbuz, după ce şoferul acestuia a depăşit pe linie continuă.
Foto: Iuliana Popa și soțul ei
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰