Elevi maltratați în școlile din Capitală

Mai mulţi părinţi îi acuză pe profesori că le traumatizează copiii dacă nu dau bani pentru fondul şcoli. Fond din care, spun ei, s-ar cumpăra de fapt cadouri pentru profesori.

de Redactia Observator

la 16.09.2014 , 20:13

Mai mulţi părinţi îi acuză pe profesori că le traumatizează copiii dacă nu dau bani pentru fondul şcoli. Fond din care, spun ei, s-ar cumpăra de fapt cadouri pentru profesori.

De teama represaliilor, copiii sunt mutaţi la alte şcoli. Inspectorii şcolari au anunţat că vor analiza acuzaţiile părinţilor.

O să-i spunem Andrei. E în clasa a 4 a. S-a transformat peste noapte din copil model, în copil problemă. S-ar fi transformat după ce mama lui a refuzat să dea bani la fondul de cadouri pentru profesori.

Articolul continuă după reclamă

Mama lui Andrei este profesoară chiar la şcoala unde învăţa băiatul ei. A refuzat să contribuie cu 300 de lei la fondul clasei şi ca urmare, spune ea, copilul a fost pedepsit.

Andrei e acum sub monitorizarea psihologilor de la Direcţia pentru Protecţia copilului. Clasa în care învăţa se transformase pentru el în iad.

Andrei a fost transferat la o altă şcoală. Dar pentru un alt elev, coşmarul continuă. El ar fi fost lovit chiar de un cadru didactic.

În aceeaşi şcoală, un băiat cu deficienţe locomotorii a fost lăsat corigent la muzică şi la germană. Sora lui a fost lăsată repetentă, tot din cauză că părinţii lor ar fi "reclamagii".

Directoarea şcolii a refuzat să dea explicaţii.

Directorul adjunct, în loc să răspundă acuzaţiilor, şi-a vărsat supărarea pe portarul care a lăsat echipa Observator să intre în şcoală.

Până la finalizarea anechetei, profesorii şi directorii acuzaţi vor rămâne în continuare la catedră. Iar elevii sau părinţii nemulţumiţi au o singură soluţie: să se mute la altă şcoală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că Ilie Bolojan va rămâne premierul României?
Observator » Ştiri sociale » Elevi maltratați în școlile din Capitală