Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ADMITERE LICEU 2017. Peste 100.000 de elevi află la ce liceu vor învăţa din toamnă. TOP LICEE pe ţară în funcţie de mediile de intrare

Aproape 113.000 de elevi vor afla miercuri în ce liceu vor învăţa din clasa a IX-a, după prima repatizare computerizată organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Peste 27.700 de candidaţi din totalul celor 140.706 eligibili nu s-au înscris pentru această etapă.

de Redactia Observator

la 12.07.2017 , 07:29

Aproape 113.000 de elevi vor afla miercuri în ce liceu vor învăţa din clasa a IX-a, după prima repatizare computerizată organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Peste 27.700 de candidaţi din totalul celor 140.706 eligibili nu s-au înscris pentru această etapă.

Ponderea mediilor peste 5 la Evaluarea Naţională a fost la 77%, în urma soluţionării contestaţiilor.

Rata de participare la Evaluarea Naţională a fost de 97,1% cu 140.712 candidaţi prezenţi dintr-un total de 144.929 înscrişi, iar şase elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului, pot să completeze fişele de opţiuni pentru admiterea în clasa a IX - a elevii care au participat la examen, dar nu cei eliminaţi pentru fraudă. Astfel, au fost eligibili pentru înscrierea la repartizarea computerizată 140.706 candidaţi. Dar, ca în fiecare an, numărul celor care au completat fişele de înscriere a fost cu cateva zeci de mii mai mic. Astfel, în 2017 s-au înscris pentru a fi repartizaţi aproape 113.000 candidaţi  din cei 140.706 de candidaţi eligibili

Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Anul trecut, procentul absolvenţilor clasei a VIII-a care au obţinut medii peste 5 la Evaluarea Naţională a fost 75,1%.

În 2016, primele zele licee după media de admitere au fost:

  • Colegiul Naţional "Sfantul Sava" din Bucureşti - ultima medie de admitere: 9,56 , iar prima medie de admitere 10
  • Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Bucureşti - ultima medie de admitere: 9,56, iar prima medie de admitere 10
  • Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti - ultima medie de admitere: 9,54, iar  prima medie de admitere: 10
  • Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Bucureşti - ultima medie de admitere: 9,49, iar prima medie de admitere: 10
  • Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa -  ultima medie de admitere: 9,47, iar prima medie de admitere: 10
  • Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" din Bucureşti - ultima medie de admitere: 9,42 iar prima medie de admitere: 9,96
  • Liceul Teoretic "Ovidius" din Constanţa - ultima medie de admitere: 9,32 , iar prima medie de admitere: 9,99
  • Liceul Teoretic "Grigore Moisil" Timişoara - ultima medie de admitere: 9,31, iar prima medie de admitere: 9,98 
  • Colegiul Naţional din Iaşi - ultima medie de admitere : 9,27, iar prima medie de admitere: 10
  • Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova - ultima medie de admitere: 9,19, iar  prima medie de admitere: 10

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » ADMITERE LICEU 2017. Peste 100.000 de elevi află la ce liceu vor învăţa din toamnă. TOP LICEE pe ţară în funcţie de mediile de intrare